Maşini noi surprinse la teste
Dimensiune font:
Constructorul auto britanic Jaguar se află într-o fază destul de avansată în ceea ce priveşte crearea unui crossover de dimensiuni mai mari decât cele ale compactului F-Pace, despre care se ştie că a fost lansat spre vânzare în acest an.
Noul vehicul ar urma să se numească „J-Pace” şi este aşteptat să ajungă pe piaţă în 2019, informează Automotive News Europe. El ar putea utiliza o versiune extinsă a platformei ce stă la baza SUV-ului F-Pace iar printre concurenţii săi direcţi se vor număra Audi Q7 şi Mercedes-Benz GLS.
Se presupune că modelul Jaguar J-Pace va fi disponibil şi cu un sistem de propulsie hibrid diesel-electric.
Cea de-a cincea generaţie a modelului Land Rover Discovery, aşteptată să debuteze spre finalul acestui an şi să ajungă pe piaţă în 2017, a fost surprinsă în timp ce efectua o serie de teste pe drumurile publice din Europa.
Noul Land Rover Discovery
Potrivit revistei britanice Auto Express, vehiculul are ca principală sursă de inspiraţie conceptul Discovery Vision, ce a fost prezentat oficial în cadrul ediţiei din 2014 a Salonului Auto de la New York. El va împrumuta de la acest prototip elemente ce ţin atât de stilul exterior, cât şi de cel interior, conform declaraţiei date de şeful de design al companiei britanice, Gerry McGovern.
Deşi detaliile tehnice nu au fost dezvăluite încă, se presupune că noul Discovery va fi echipat cu noile unităţi din gama Ingenium de 2 litri, cu patru cilindri, diesel şi pe benzină.
Noul Nissan Micra
Cea mai recentă versiune a hatchback-ului nipon Nissan Micra a fost surprinsă în timp ce efectua o serie de teste cu scurtă vreme înaintea prezentării publice, aşteptată să se desfăşoare în luna octombrie, în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Maşina se va baza pe arhitectura CMF-B a alianţei Renault-Nissan, care va susţine şi următoarea generaţie a crossover-ului Juke. Designul exterior se anunţă a fi puternic inspirat de cel al conceptului Sway, iar fotografiile-spion publicate de revista britanică Auto Express vin în susţinerea acestei afirmaţii.
Viitoarea generaţie Nissan Micra va fi construită în Franţa şi promite să fie mai mare şi mai spaţioasă decât versiunea actuală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau