Noua generaţie Mitsubishi Pajero Sport a fost dezvăluită oficial
Dimensiune font:
Partea din faţă a SUV-ului de clasă medie adoptă acelaşi limbaj de design „Dynamic Shield” ca Outlander Sport facelift, astfel că beneficiază de numeroase elemente cromate, faruri înguste cu lumini cu LED pentru deplasarea pe timp de zi şi lumini de ceaţă poziţionate în zona inferioară a barei de protecţie.
În ceea ce priveşte interiorul, noul Pajero Sport dispune de scaune din piele, un sistem de infotainment prevăzut cu un ecran suficient de mare, finisaj negru pentru consola centrală şi multiple accente argintii.
Propulsia este asigurată de un motor turbodiesel MIVEC de 2,4 litri, conectat la o transmisie automată cu opt trepte de viteză, creată special pentru noul Pajero Sport. Graţie acestor dotări, se estimează că maşina va dezvolta 154 CP şi un cuplu de 380 Nm sau 181 CP şi un cuplu de 430 Nm.
Comercializarea noului Mitsubishi Pajero Sport va începe în această toamnă, în Thailanda, iar apoi vehiculul va fi disponibil în Australia, Rusia, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină, adică în peste 90 de ţări.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau