Patru maşini electrice până în 2020
Dimensiune font:
Compania Mercedes-Benz a hotărât să accelereze munca la noua sa gamă de vehicule cu propulsie electrică după ce guvernul german a anunţat că va subvenţiona achiziţia de automobile din această categorie al căror preţ nu depăşeşte 60.000 de euro.
Planul a fost iniţiat de şeful departamentului de cercetare-dezvoltare al Mercedes-Benz, Thomas Weber, el vizând prezentarea a patru modele electrice până la finalul anului 2020. Este vorba despre două sedanuri şi două SUV-uri care ar urma să împrumute elementele de bază de la versiunile cu propulsie convenţională, relatează Autocar.co.uk.
Potrivit unor surse din interiorul firmei, designul acestor produse va fi creat în aşa fel încât oamenii să îşi dea seama încă de la prima vedere că se află în faţa unor modele electrice. De asemenea, se pare că vor fi utilizate drept sursă de inspiraţie automobilele Clasa C, Clasa S, GLA şi GLC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau