Producţie-record în 2016 pentru Mercedes-Benz Clasa G

Dimensiune font:

| 05-12-2016 06:12

Exemplarul cu numărul 20.000 al modelului Mercedes-Benz Clasa G care a părăsit linia de asamblare a uzinei Magna Steyr din Graz (Austria) în decursul acestui an este o versiune Mercedes-AMG G63 de culoare albă

Pentru prima dată în istoria modelului începută în anul 1979 au fost asamblate peste 20.000 de unităţi ale Clasei G în doar douăsprezece luni. „Individualizarea continuă şi optimizarea tehnică a Clasei G contribuie la succesul impresionat al acestei legende despre care se ştie că nu face niciun compromis atunci când vine vorba de trasee off-road. Producerea a 20.000 de unităţi ale Clasei G într-un singur an reprezintă o nouă confirmare a interesului mare manifestat de clienţi”, a declarat Gunnar Güthenke, şeful departamentului responsabil de produsele off-road în cadrul companiei Mercedes-Benz. Până în prezent au fost vândute peste 250.000 de exemplare ale modelului Mercedes-Benz Clasa G.

Mercedes-AMG nu respinge ideea de a crea un model GT R Roadster

Tobias Moers, şeful diviziei Mercedes-AMG din cadrul grupului german Daimler, a confirmat că programul de lansări ce a fost publicat de mass-media în luna iulie a acestui an este autentic. În consecinţă, el a spus că trebuie să ne aşteptăm ca în cea de-a doua jumătate a anului 2017 să fie dezvăluit oficial automobilul GT C Coupé.

Asemenea recent dezvăluitului GT C Roadster, versiunea coupé va utiliza acelaşi motor V8 biturbo de 4 litri care dezvoltă, în primul dintre cazuri, 550 CP şi un cuplu de 680 Nm, suficient pentru a permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 3,7 secunde şi atingerea vitezei maxime de 316 km/h.

În cadrul unui interviu acordat de curând revistei Autoblog, Tobias Moers a mărturisit că nu este exclusă nici posibilitatea de a construi un model GT R Roadster. „Am vorbit despre acest subiect în interiorul companiei, dar nu ştiu ce potenţial există pe piaţă pentru el”, a subliniat Moers.

Rămâne de văzut, aşadar, dacă Mercedes-AMG şi Daimler vor aproba fabricarea acestei maşini.

Daimler va investi 10 milioane de euro în maşini cu propulsie electrică

Potrivit directorului de cercetare-dezvoltare, Thomas Weber, grupul german Daimler plănuieşte să aloce aproximativ 10 milioane de euro pentru construirea de vehicule electrice.

Până în anul 2025 vrem să dezvoltăm zece maşini electrice bazate pe aceeaşi arhitectură”, a declarat Weber pentru publicaţia Stuttgarter Zeitung, informează Automotive News Europe. „Pentru ca acest lucru să devină posibil vrem să investim în jur de 10 milioane de euro”, a mai spus el, adăugând că trei dintre modele vor face parte din gama Smart, iar autonomia vehiculelor electrice va putea ajunge până la 700 km datorită bateriilor de mare capacitate.

În luna septembrie a acestui an, o sursă din interiorul grupului Daimler a dezvăluit că se doreşte producerea a cel puţin şase automobile cu propulsie electrică.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Când se schimbă uleiul de motor și tot ce trebuie să știi despre procedură
19/12/2019 17:09

  Cand se schimbă?  În general, uleiul de motor se schimbă la fiecare 10.000 – 15.000 de km parcursi, in functie de recomandările producătorului sau cel putin o dată pe an. Dacă sc ...

10 aeroporturi insulare superbe din lumea întreagă
28/11/2019 11:49

 Iată cateva dintre cele mai interesante aeroporturi insulare si pistele spectaculoase pe care ai putea să aterizezi in următoarea ta vacantă exotică. Bine ai venit in lumea aeroporturilor inconjurat ...

Impozitul auto, mai scump în 2020. Cum calculezi exact, în funcție de motor, câți bani vei plăti
19/11/2019 08:45

Impozitul auto va fi mai scump in anul 2020. Unii dintre soferi vor plăti mai mult, in functie de anumite categorii de motorizări. Cum calculezi cati bani vei achita? Impozitul auto, mai scump in 2020 Din ...

De ce avioanele de pasageri sunt albe?
18/11/2019 14:58

 Sigur ai observat faptul ca majoritatea aeronavelor de pasageri sunt vopsite in alb. Oare de ce?   E mai ieftin! Vopseaua adauga intre 273 – 544 kg la o aeronava, declara repre ...

Începând cu 2022, UE impune reguli noi. Sunt vizate toate mașinile
11/11/2019 10:10

Siguranta pe care o oferă masinile a devenit in ultimii ani un criteriu din ce in ce mai important pentru clientii de pe piata auto interesati să isi cumpere un nou automobil. Progresul tehnologiei este mai ...

Pentagonul anunță prețurile la avioanele militare F-35 pe următorii trei ani
29/10/2019 19:37

 Pentagonul a anuntat marti detaliile privind pretul convenit cu Lockheed Martin, care ar putea duce la scăderea costurilor pentru avioanele militare F-35 in următorii trei ani, ceea ce ar putea incuraja ...

VIDEO- ACCIDENTE AUTO
20/09/2019 10:48
Cod Rutier 2019: Poți fi oprit de polițiștii de la Rutieră fără motiv? Ce spune legea despre șoferi și drepturile lor
14/09/2019 09:14

  Cod Rutier 2019: Cum poti fi oprit de politia de Rutieră fără motiv? Ce spun drepturile soferului?   Veste bună pentru soferi! În sfarsit ceva care să fie si in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei