Volvo şi-a îmbogăţit gama de modele cu S90
Dimensiune font:
Noiembrie 2015 a fost cea mai bună lună din istoria companiei Volvo, când vânzările au crescut cu 26% şi au ajuns să însumeze 49.055 de unităţi * de asemenea, în perioada ianuarie-noiembrie 2015 livrările mărcii suedeze s-au majorat cu 5,3% şi au totalizat 441.002 maşini
Mult aşteptatul model de segment premium Volvo S90 a fost prezentat oficial în cadrul unui eveniment desfăşurat în oraşul suedez Goteborg. Automobilul dispune de un aspect rafinat, având plafonul uşor înclinat în partea din spate, lumini cu LED pentru deplasarea pe timp de zi şi lămpi în forma literei „C”, iar dimensiunea pare a fi mai mare decât cea a predecesorului său - S80.
Interiorul a preluat şi el numeroase elemente de la SUV-ul XC90, fiind echipat cu foarte puţine butoane, un touchscreen Sensus Connect pentru sistemul de infotainment şi un instrumentar de bord complet digital.
În momentul lansării pe piaţă, punerea în mişcare a noului S90 va fi asigurată de trei motoare pe benzină, respectiv o unitate T6 de 2 litri turbo şi supraalimentată, un propulsor T5 turbo şi un sistem plug-in hybrid T8 Twin Engine.
Ca parte a programului Vision 2020, berlina S90 beneficiază de o opţiune avansată de conducere semiautonomă denumită Pilot Assist. Această tehnologie permite menţinerea maşinii pe banda de mers la viteze de până la 130 km/h. În plus, vehiculul include o funcţie de frânare ce poate detecta animalele mari ce se află pe stradă, ziua şi noaptea.
Debutul public al noului model Volvo S90 îl vom consemna în ianuarie 2016, cu prilejul Salonului Auto de la Detroit.
Versiuni Polestar
Volvo a confirmat că va lansa variante de înaltă performanţă ale berlinei S90 şi break-ului V90, care vor purta emblema „Polestar” şi vor fi echipate cu sisteme hibride de propulsie.
Informaţia a fost dezvăluită de şeful companiei, Hakan Samuelsson, care a declarat că direcţia viitoare a mărcii Polestar va include şi vehicule hibride. Modelele S60 şi V60 dispune deja de versiuni Polestar, motiv pentru care oficialii se gândesc la extinderea gamei, relatează Autocar.co.uk.
„Polestar va oferi în continuare o performanţă sofisticată. Nu este vorba doar despre instalarea unui motor mai mare. Puterea hibridă este drumul pe care trebuie să meargă brand-ul Polestar”, a completat Peter Mertens, şeful departamentului de cercetare-dezvoltare al firmei Volvo.
Noul model Volvo S90 îşi propune să concureze cu Mercedes-Benz Clasa E, Audi A6, BMW Seria 5 şi Jaguar XF.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau