18 spectacole în următoarea săptămână, la Ateneu
Dimensiune font:
Instituţia cu o vechime de aproape 100 de ani a cunoscut în ultimul an un succes neaşteptat. Luna cadourilor vine pentru iubitorii de teatru cu evenimente dintre cele mai alese.
La mijlocul primei luni de iarnă, Ateneul din Iaşi cunoaşte o evoluţie impresionantă, atât la nivelul calităţii spectacolelor, cât şi în ceea ce priveşte numărul acestora. În săptămâna 10 – 16 decembrie, la Ateneul din Iaşi vor avea loc 18 evenimente, din cele 45 de spectacole anunţate pentru întreaga lună.
Sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 12.30, la sala mare de spectacole „Radu Beligan” va avea loc spectacolul de teatru „Peronul vieţii”, iar de la ora 19.00, la aceeaşi sală, concertul de jazz „Swinging Christmas”, susţinut de New Vegas Show. Duminică, 11 decembrie, de la ora 19.00 se va desfăşura piesa de teatru „Fata fără zestre”, în regia lui Radu Ghilaş. Asociaţia Universul Prieteniei va susţine două recitaluri de pian, pe 12 şi pe 13 decembrie, la sala mică de spectacole, de la ora 10.00/ 12.00, iar corul Sfântul Ioan Cucuzel va susţine pe 12 decembrie de la ora 18.00 un concert de susţinere.
Spectacol de sărbători „SOS: Santa”
Pe 13 decembrie, de la ora 10.00, Şcoala Generală nr. 10 „Gheorghe I. Brătianu” susţine un spectacol de sărbători „SOS: Santa”, la sala mare de spectacole „Radu Beligan”. Două ore mai târziu, la sala mică de spectacole va avea loc un recital de pian, susţinut de Asociaţia „Universul prieteniei” şi pe 14, 15, 16 şi 17 decembrie, de la aceeaşi oră. Psihologul Cristina Trepcea va susţine conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte”, de la ora 18.00, la sala mare „Radu Beligan”. Conferinţa cu acelaşi nume va fi susţinută şi de scriitorul Mihai Neamţu pe 15 decembrie, de la ora 18.00, la aceeaşi sală.
Artiştii Vasile Muraru şi Valentina Fătu vor juca spectacolul de comedie „Astăzi, minte-mă frumos!” pe 14 decembrie, la sala mare „Radu Beligan”, de la ora 19.00. Pe 16 decembrie va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Peter Pan” în regia lui Iulian Sandu, de la ora 10.00, la sala mare „Radu Beligan”. Tot pe 16 decembrie, dar de la ora 13.00, se va desfăşura spectacolul pentru copii „Călătoria omului de zăpadă”, susţinut de Compania Teatrală „Zum Zum” la sala mare „Radu Beligan”. Filmul documentar „Iaşi, capitală de război” va fi proiectat la sala mare „Radu Beligan” de la ora 16.00, iar de la ora 19.00 va avea loc concertul „Popas folcloric în prag de sărbători”, susţinut de Ansamblul Folcloric „Barbu Lăutaru”.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau