„Adolescentul”
Dimensiune font:
Diferit de celelalte romane ale lui Dostoievski, „Adolescentul” e istorisit din perspectiva unui tânăr de nouăsprezece ani, a cărui naivitate se reflectă într-o voce narativă la fel de ingenuă precum este şi protagonistul cărţii.
Fiul nelegitim al unui moşier depravat, tânărul Arkadi Makarovici Dolgoruki oscilează neîncetat între pornirea de a scoate la iveală greşelile tatălui şi dorinţa ascunsă de a-i câştiga preţuirea. Înarmat cu un document despre care îşi închipuie că îi va oferi puteri depline asupra celorlalţi, Arkadi pleacă la Petersburg să-şi întâlnească tatăl, însă aceasta experienţă iniţiatică îi dezvăluie mizeriile concrete ale vieţii adulte şi îi schimbă din temelii viziunea asupra lumii.
Dostoievski vede trecerea prin adolescenţă a personajului său ca pe o stare continuă de nesiguranţă, ignoranţă şi nedesăvârşire, dar şi de fantezie şi exuberanţă în care totul este posibil.
Traducere din limba rusă şi note de Livia Cotorcea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau