„Casa tăcerii”

Premiul Nobel pentru Literatură 2006
Traducere din limba turcă şi note de Luminiţa Munteanu

 Scriitura lui Pamuk, deja matură şi rafinata, îşi defineşte aici temele ce îi vor deveni în scurt timp definitorii: pendularea între istoria Turciei şi destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie şi luciditate, ruptura între generaţii şi fantasmele apropierii de Occident.

Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frământată de nebunie politică. Deşi e vara şi casa ei e la un pas de plaja, Fatma nu izbuteşte să se încălzească sub plapuma înflorată. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig şi nu mai poate dormi, aşa că îşi petrece zilele şi nopţile amintindu-şi frânturi din viaţa ei plină de tristeţe, de venin şi de răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoţi vin în vizită, iar poveştile lor, într-alt fel triste şi pline de venin, se întreţes cu istoria ei, pe măsură ce păcatele nepoţilor îi aduc aminte de păcatele ei din tinereţe.