„Dezvoltare personală” la Ateneul Tătăraşi
Dimensiune font:
În această seară, de la ora 20.00, va fi jucat ultimul spectacol din luna iulie, iar stagiunea estivală continuă cu alte cinci spectacole în luna august la Ateneul Tătăraşi.
Proaspăt renovată şi „dată spre folosinţă publicului”, Terasa Acoperiş a Ateneului Tătăraşi găzduieşte în această seară începând cu ora 20.00 piesa de teatru „Dezvoltare Personală”, o comedie cu şi despre oameni frumoşi. Piesa este pregătită de echipa Asociaţiei AddArta, inaugurată „pentru a susţine cultura”, aşa cum este ea prezentată.
Foto: Ana Hegyi
„Piesa este o comedie cu accente parodice în care trei traineri vorbesc despre propriile experienţe de viaţă. Fiecare dintre ei va oferi publicului cheia fericirii. După spectacol depinde de fiecare dintre noi ce variantă de experienţă, din cele împărtăşite, dorim să alegem şi să urmăm, în funcţie de ce considerăm că se potriveşte caracterului nostru”, declară reprezentanţii Ateneului.
Foto: Eduard Fiuciuc
Din distribuţie fac parte Ana Hegyi, Gabi del Pupo şi Eduard Fiuciuc, cel care a şi înfiinţat organizaţia. Aşa cum se prezintă pe mult-cunoscuta pagină de socializare Facebook, Asociaţia „Addarta” (Asociaţia Dezvoltatorilor de Artă) are ca obiectiv principal promovarea culturii şi a spiritului civic şi antreprenorial în rândurile artiştilor şi liberilor profesionişti, prin susţinerea informativă, logistică şi financiară a proiectelor independente. Nu în ultimul rând, „Addarta îşi propune crearea unui mediu profesionist şi independent prin care oferă artiştilor şanse egale de promovare a acestora”, precizează fondatorii ONG-ului.
Foto: Gabi del Pupo
Ultimele spectacole ale stagiunii estivale
Luna august, denumită din popor „Gustar”, va găzdui cinci spectacole de teatru, muzică ori sit down comedy. Pe 6 august, de la ora 20.00, pe Terasa Acoperiş, va avea loc spectacolul de teatru „Căsătorie în doi”. Spectacolul de muzică şi dans indian „Festivalul Nirmalanjali” va fi pe 9 august, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Ateneului. Pe Terasa Acoperiş va avea loc vineri, 13 august, începând cu ora 20.00 spectacolul de teatru „1+1=3”. De la aceeaşi oră, dar pe data de 19.00, Grădina de Vară va găzdui concertul trupei CT3. Stagiunea estivală se încheie într-un ton vesel cu un moment de sit down comedy cu Andrei Ciobanu. Spectacolul se va desfăşura pe 27 august, de la ora 20.00, pe Terasa Acoperiş.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau