„Jocul de-a vacanţa” în Piaţa Unirii
Dimensiune font:
Ieşenii sau chiar turiştii aflaţi în oraş sunt aşteptaţi sâmbătă, 27 august, în Piaţa Unirii. De la ora 16.00 vor începe activităţi dedicate copiilor şi chiar părinţilor precum fotbal, salsa, zumba, dansuri indiene şi diferite ateliere.
Orice copil (sau poate chiar şi adult) stă tooot anul cu gândul la vacanţa mare. Iar când aceasta vine, parcă trece mult, mult prea repede. Ei bine, de data aceasta, Asociaţia Euro-Est vine în ajutorul celor care vor să profite de ultimele zile ale vacanţei şi să petreacă într-un mod absolut sănătos şi educativ o zi din vacanţă. Aceştia anunţă lansarea campaniei „Jocul de-a vacanţa”, în data de 27 august, în intervalul orar 16.00 – 22.00, în Piaţa Unirii.
„Vă aşteptăm sâmbătă la locul nostru de joacă să participaţi la concursuri de familie, ateliere de creaţie, sport şi, nu în ultimul rând, dans! Noi propunem să ne bucuram de ritmurile de salsa, dar şi de dansuri indiene”, declară organizatorii evenimentului, care menţionează şi faptul că participarea este gratuită, iar „fericirea este nepreţuită”.
Asociaţia Euro-Est, prin proiectul „Şcoala de lideri Iaşi” aduc o alternativă educaţională pentru lumea virtuală şi invită atât copiii, cât şi părinţii să se bucure împreună, învăţând jocurile în aer liber dedicate familiei.
Programul campaniei
Sâmbătă, 27 august, începând cu ora 16.00 se deschid activităţile şi se fac înscrieri la concursurile disponibile. Se formează echipe pentru Cupa ProSport la mini-fotbal, iar de la 16.30 începe meciul de fotbal, după care va avea loc premierea Cupa ProSport la mini-fotbal.
De la ora 17.00 va avea loc Atelierul ProArt – Amintiri din vacanţă transpuse în tablouri, iar în paralel se vor forma echipele pentru Cupa Lider la popice şi va avea loc competiţia, urmată de premiere. Ora 17.30 aduce jocuri de familie în aer liber şi, desigur, premierea Atelierului ProArt.
Începând cu ora 18.20 va fi susţinut un moment de zumba. Apoi, până în jurul orei 19.00 vor fi susţinute diferite „jocuri ale copilăriei”, după cum sunt descrise acestea de către iniţiatorii proiectului.
Ateneul Tătăraşi şi Ansamblul „Coconite” vor ajunge între participanţii la activităţi cu echipele de dans pentru o reprezentaţie de dans indian, iar de la ora 19.30, trupa „Univers Latino Dance” va susţine un moment de salsa.
La îndemnul: „Dragi prieteni, mici şi mari, vă invităm să trăim împreună fericirea de a fi copii, jucându-ne, dansând ori... colorând! Haideţi să retrăim amintiri plăcute din vacanţa mare!”, mai mulţi părinţi au răspuns pozitiv iniţiativei şi îşi anunţă prezenţa la eveniment. „Este o idee bună! De ce nu? Băieţelul abia s-a întors de la ţară, de la bunici şi nu aş vrea să-i stric «antrenamentul», să-l mai las să se joace, să alerge”.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau