„Lacul lebedelor”, în premieră la Opera din Iaşi
Dimensiune font:
În distribuţie, alături de soliştii şi ansamblul Operei, se află şi balerini de succes din Republica Moldova.
Unul dintre cele mai iubite spectacole de balet, „Lacul lebedelor”, de P. I. Ceaikovski, revine după o absenţă de 14 ani, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi. Premiera va avea loc pe 8 şi 10 aprilie, la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, iar dirijor va fi Traian Ichim.
Regia şi adaptarea sunt semnate Ileana Iliescu, spectacolul având la bază coregrafia clasică rusă a lui Marius Petipa. De altfel, fosta prim-balerină a Operei Naţionale din Bucureşti, va interpreta şi rolul Reginei mamă: „Am renăscut odată cu oportunitatea pe care mi-a dat-o Opera din Iaşi de a monta acest titlu, care a constituit şi debutul meu. Este un spectacol complex, dificil, dar pe care l-am jucat de 400 de ori, ajungând să mă definească”, a mărturisit fosta balerină Ileana Iliescu.
La Opera din Iaşi, baletul „Lacul lebedelor” a avut ultima reprezentaţie în anul 2002. „Ne doream de multă vreme să reintroducem acest spectacol foarte iubit de public, în repertoriu. Până acum nu am avut distribuţia completă, pentru că este nevoie de cel puţin 18 balerine, maximum 24, iar numeric. Acum avem bucuria de a anunţa acest spectacol, pe care, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, l-am realizat în colaborare cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet «Maria Bieşu» din Republica Moldova”, spune Beatrice Rancea, managerul Operei din Iaşi.
În dublul rol Odette/ Odille, va dansa Anastasia Homiţcaia, artist emerit al Republicii Moldova. „Mi-am dorit mult o colaborare cu Opera din Iaşi. Vă mulţumim pentru invitaţia de a dansa aici! Chiar dacă de două săptămâni muncim foarte mult, ne face mare plăcere să lucrăm alături de artiştii din Iaşi”, mărturiseşte Anastasia Homiţcaia.
Siegfried va fi Vlad Mărculescu; Rotbart: Mihai Cersac; Bufonul: Eugeniu Tcaci, artist emerit. Din distribuţie fac parte şi Kotomi Hoshino, Dumitru Buzincu, Mariya Lozanova, Viviana Olaru, Kurumi Sakamoto, Sarasa Nagamine, Monica Ailiesei, Cisako Otta, Anca Andronache, Mizuka Suzuki, Bogdan Tuluc, Mona Moldovanu, Elvis Gache, Pamela Tănasă, Ovidiu Ciobotaru, Gheorghe Iftinca. Scenografia este realizată de Adriana Urmuzescu.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau