„Lecturile publice în cimitir pot avea mare succes!”

Prezent la întâlnirea cu publicul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere – FILIT Iaşi, scriitorul Daniel Vighi apreciază că lansările de carte organizate în România sunt adesea „nişte evenimente mortuare” şi că acestea ar trebui dinamizate, pentru a provoca interesul tinerilor pentru literatură. 

Prozator şi eseist aparţinând generaţiei literare a anilor '80, Daniel Vighi este profesor de literatură română contemporană la Universitatea de Vest din Timişoara. A publicat: „Povestiri cu strada depozitului” (proza scurtă), „Însemnare despre anii din urmă”, (roman), „Decembrie ora 10” (roman), „Apocalipsa 9” (proză scurtă), „Între hanger şi sofa” (eseu literar), „Tentaţia Orientului” (eseu literar), „Insula de vară” (roman), „Onoarea şi onorariul” (monografie critică), „Misterele castelului Solitude” (roman), „Majuscule. Minuscule” (studii literare), „Cometa Hale-Bop” (proză scurtă), „Istoria din cutia de pantofi” (proză scurtă). Ieri, la întâlnirea cu publicul ieşean de la Casa FILIT, a citit fragmente din viitorul său roman, „Mort în Patagonia”.

- Care este cea mai mare provocare în a fi scriitor în România?
- Să ajungi la cititori. Nu neapărat să fie mulţi, că asta e o obsesie, dar să fie cât mai diverşi şi să faci din literatură o prezenţă vie. Pentru că literatura în România e în mare criză. Se publică mult şi se cumpără extrem de puţin, piaţa cărţii e mult sub cea din Ungaria. Asta ne întoarce la Caragiale care spunea că în România toată lumea scrie, nimeni nu citeşte. E foarte bine că se scrie, dar trebuie să ne centrăm mai mult pe publicul de carte, trebuie să avem această disponibilitate de a mai şi citi. Toţi suntem într-o alergare, luăm cărţile, ne propunem să le citim şi nu întotdeauna ne ţinem promisiunea. Cărţile au o răbdare enormă, ele sunt prietenii muţi care stau şi aşteaptă în raft. Trebuie multă educaţie a cărţii, trebuie spus de ce trebuie să ai cărţile tale. Am auzit pe unii, chiar în mediul universitar, de ce să-mi iau eu cărţile acasă, să se umple de praf, nu mai am unde, le găsesc la bibliotecă, pot să vin să le citesc în linişte... Există şi variata asta, dar eu nu pot aşa. Este şi aceasta o ameninţare.

- Aţi avut întâlnire cu adolescenţii de la Iaşi, cu elevi ai Liceului „Miron Costin”. În ce relaţie îi găsiţi pe tineri cu literatura?
- Aceasta este una dintre surprizele reale pe care le-am avut la FILIT, faptul că am reuşit să descopăr o lume fascinantă a tinerilor, care sunt interesaţi de literatură. Asta este atât de neaşteptat, încât mi-a produs, realmente, o stare de bine. Dacă am putea construi peste tot un public aşa de tânăr, ar fi minunat. Ar trebui să facem un schimb de experienţă între manageri de evenimente culturale. În Timişoara, tinerii au disponibilitate culturală, dar de cultură muzicală mai ales. Festivalul de jazz de la Gărâna, organizat de timişoreni, are un public fantastic şi a avut cea de-a XVIII-a ediţie. Literatura nu intră în tradiţia oraşului, într-adevăr, dar cred că am putea să-i atragem pe tineri spre literatură. De multe ori, lansările de carte sunt nişte evenimente mortuare, numai giulgiul mai lipseşte. Lucrurile trebuie dinamizate.

- În mod paradoxal, dumneavoastră aţi contrapus acestor „lansări mortuare” lecturi publice în cimitir...
- Organizăm, în cadrul unui ONG, împreună cu tur-operatori, aşa-numite evenimente de „turism de week-end”, turism cultural. Am făcut seri de poezie în barurile Timişoarei şi reacţiile au fost extraordinare. Pornind de la faptul că există în Banat, ca peste tot în România, zone aflate în criză fundamentală, am organizat acolo excursii... literare. La Oraviţa, se află o fostă termocentrală pe şisturi, abandonată într-o stare deplorabilă, la care am ajuns într-o excursie concepută pe marginea unui roman. Există un tren care circulă între Oraviţa şi Anina, asemănător cu Mocăniţa din Maramureş, care e pe cale de dispariţie. Încercăm să-l salvăm, să-l cumpărăm pentru o zi şi să-l facem tren literar. Lecturile publice în cimitir pot avea mare succes. Noi am organizat un astfel de eveniment care a avut ecouri senzaţionale. Sunt multe lucruri care se pot face. Uniunile sunt prăfuite, s-au sindicalizat, nu mai au idei, nu creează evenimente tinereşti, e o senzaţie de criză. Este însă o formă de tradiţie, în occident există ONG-uri, cluburi de carte, lucrurile sunt mult mai diverse.

- Cum vă raportaţi la noile mijloace de lectură, la tehnologie?
- Citesc mult pe e-book, dar îmi place în continuare lectura aceea „corporală”. Relaţia cu cartea pe hârtie e ca un prânz din vremea veche, când ai servitori, iar lectura pe e-book e... fast food. În universităţile americane toată lumea citeşte aşa, pentru că este comod. E-book este fastfood-ul lecturii.

- Ce aţi recomanda unui tânăr care visează la statutul de scriitor?
- Să citească scriitori mari, cititul e la fel de important ca scrisul. Iar dacă scrie, să scrie zilnic. Nu mult, dar zilnic, pentru că asta înseamnă profesionalizare. Lucruri simple, dar temeinice.
Gina POPA

„Dumnezeu nu se teme de atei, ci de cei care-l uită definitiv, de indiferenţă. Aceeaşi situaţie este şi cu literatura. Astăzi trebuie să ne uităm şi spre cititor, dar să stăm şi cu spatele la el, să avem în vedere mizele noastre literare, dar totodată avem şi această foame şi nevoie de cititor. În această stare dublă, în acest raport ficţional - real, am tot trăit. Îmi doresc cititori, dar aş vrea să scriu cumva împotriva aşteptărilor lor, aş vrea să-i atrag cu mine, să mă urmeze mai degrabă, decât să-i urmez eu” - Daniel Vighi 

Credit foto: Milodrag Konstantinovici