„Literatură şi ciocolată” la Bilioteca Centrală Universitară

default

Dimensiune font:

| 12-02-2015 05:05

 Simbol al iubirii şi al spiritului romantic, alimentând o bogată literatură şi artă cu multiple conotaţii erotice, cel mai apreciat „furnizor” de endorfine, ciocolata, este vedeta unei expoziţii inedite, ce va fi deschisă astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară Iaşi

 Volume despre istoria şi secretele ciocolatei, dar şi mici obiecte de artă ce au ca materie primă celebrele boabe de cacao, vor putea fi admirate în vitrinele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU) Iaşi, în perioada 12 februarie - 13 martie 2015. „Endorfina vedetă, ciocolata, este prezentată în cadrul acestei expoziţii ca materie primă în literatura de specialitate, în albumele de artă şi de expoziţii, în literatura beletristică, dovedindu-se sursă de inspiraţie, în lucrări ale poeţilor şi scriitorilor din ţară sau străinătate”, detaliază Nicoleta Nastase, reprezentant al BCU Iaşi.

Ciocolata cea de toate zilele...


Puţini ştiu că banalul consum de ciocolată echivalează unui tratament delicios cu endorfine. Pentru „connaisseurs” endorfinele sunt hormoni cerebrali eliberaţi ca răspuns la o varietate de stimuli, având ca prime consecinţe reducerea stresului şi calmarea senzaţiei de durere provocate de efort şi suprasoclicitare nervoasă.


Aroma delicioasă a ciocolatei pure acţionează instantaneu asupra psihicului, aducând acea senzaţie de confort, euforie şi răsfăţ la sfârşitul unei zile lungi şi provocatoare intelectual. Cunoscute şi ca „moleculele fericirii”, endorfinele asociază plăcerii naturale dată de gustul amărui al ciocolatei şi virtuţi mai puţin cunoscute ale unei terapii interne cu savorile inconfundabile ale acestui produs alimentar miraculos ajuns în Europa abia la începutul veacului al XVI-lea. Consumată cu regularitate şi, pe cât posibil fără prea multe ingrediente suplimentare, ciocolata poate fi un excelent remediu neuropsihic după momente prelungite de studiu sau de utilizare intensivă a calculatorului. În paralel, secreţia de endorfine contribuie la o întărire a sistemului imunitar, ameliorarea activităţii cardiace şi diminuarea stărilor de anemie acută.
Şi mai puţin ştiu, însă, de beneficiile unei terapii externe cu ciocolată, constând într-o energizare şi detoxifiere a unui ten obosit, mai ales în timpul sezonului rece. Mai mult, terapia externă cu ciocolată duce la o catifelare a straturilor superficiale ale pielii, reface şi protejează epiderma, mărindu-i elasticitatea, fiind ideală ca hidratare suplimentară pentru tenul expus la lumina solară puternică sau pentru cei care lucrează în medii cu aer condiţionat.

Scurt istoric al ciocolatei

Între primii beneficiari ai ciocolatei, mayaşii au descoperit acum 2000 de ani că seminţele arborelui de cacao, combinate cu băutura, sunt un adevărat elixir al sănătăţii. La scurt timp, acestea au fost considerate un veritabil simbol al fertilităţii şi longevităţii, fiind incluse în complicatele ritualuri şi ceremonii de nuntă. În timp, ciocolata a devenit simbolul pasiunii, al puterii şi înţelepciunii, iar în prezent cercetătorii sunt de părere că ciocolata poate fi considerată un adevărat tratament naturist pentru inimă.


La rândul lor, aztecii au introdus ciocolata în alimentaţia zilnică, constatând efectele sale asupra tonusului general al organismului şi, nu în ultimul rând, asupra libidoului. În plus, ei considerau că înseşi înţelepciunea şi puterea sunt cele dintâi beneficii ale consumului regulat de ciocolată
Pe la 1519, ciocolata ajunge să fie cunoscută ca un produs exotic şi pe bătrânul continent. Cei care au adus-o în Europa sunt primii conchistadori care au intrat în contact cu civilizaţiile precolumbiene. Hernan Cortes şi cei care l-au însoţit în campania sa asupra Tenochtitlan-ului (Mexico) au fost fascinaţi nu doar de comorile lui Monctezuma, ci şi de binefacerile consumului de ciocolată...
La curtea regală franceză ciocolata a fost iniţial primită ca un produs miraculos cu virtuţi afrodisiace, fascinând saloanele şi incitându-i pe marii curtezani ai epocii. Cu timpul, ciocolata a devenit şi aici un simbol al iubirii şi al spiritului romantic, alimentând o bogată literatură şi artă cu multiple conotaţii erotice.


Sfârşitul de veac XVIII consemnează cea dintâi investiţie industrială în domeniul ciocolatei la Barcelona, transformând un produs mai curând exotic şi exclusiv destinat celor avuţi, într-un produs popular, larg accesibil în întreaga lume.
Gina POPA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei