„Răţuşca cea urâtă” se va juca cu casa închisă
Dimensiune font:
Pe 4 decembrie, de la ora 10.00, va avea loc premiera spectacolului „Răţuşca cea urâtă”. Cei care nu au mai găsit loc la premiera spectacolului, pot merge la prima reprezentaţie care va avea loc pe 11 decembrie, de la aceeaşi oră, preţul biletului fiind de 8 lei.
Teatrul „Luceafărul” oferă ieşenilor iubitori de artă de cea mai bună calitate o nouă creaţie – „Răţuşca cea urâtă” după Hans Christian Andersen. Piesa care nu a mai fost jucată până acum în repertoriul instituţiei, „va întregi în zilele următoare lunga listă cu scrieri clasice din bibliografia obligatorie a copilăriei transpuse scenic de echipa artistică a aşezământului”, precizează Oltiţa Cîntec, director artistic al instituţiei.
„Toate vechi şi nouă toate”
Publicată în noiembrie 1843, „povestea marelui scriitor danez este un îndemn la autocunoaştere, la dezvoltare personală, la surmontarea oricăror dificultăţi ce pot apărea în cursul descoperirii a ceea ce suntem fiecare dintre noi şi a ceea ce vrem să devenim”, precizează Oltiţa Cîntec.
Noua producţie are la bază o dramatizare realizată de prof. univ. dr. Elena Popescu, la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, dramatizare foarte fidelă basmului, adaptată pentru scenă de regizorul Ciprian Huţanu, conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi. Scenariul dramatic are o puternică latură modelatoare, formativă, transferată cu subtilitate spre public prin intermediul animaţiei. Ciprian Huţanu semnează şi punerea în scenă, viziunea sa utilizând păpuşi de diverse tipuri, cu sisteme de mânuire foarte variate, cu ajutorul cărora o distribuţie exclusiv feminină va da viaţă întâmplărilor cu „Răţuşca cea urâtă”.
Experimentatele actriţe Liliana Mavriş Vârlan, Elena Zmuncilă, Beatrice Volbea, Mariana Teleman, Iulia Deloiu Trif şi Raluca Pintilie construiesc distribuţia piesei şi prin intermediul păpuşilor, redau mai multe personaje din relaţiile cărora se ţese textura specială a reprezentaţiei teatrale. Scenografia este realizată de Viorica Perju, sculptura păpuşilor, de Costică Butoi şi Mihai Contaş, iar ilustraţia muzicală remixează teme sonore din „Lacul lebedelor” de P. I. Ceaikovski.
Biletele pot fi achiziţionate de la casieria Teatrului „Luceafărul” sau de pe www.bilet.ro.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau