„Tainele pianului pentru cei mici”
Dimensiune font:
Mâine, 10 decembrie, de la ora 11.00, la sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii va avea loc cea de-a treia ediţie a proiectului „Concerte-lecţie la Palat”. Preţul unui bilet este 10 lei.
Palatul Culturii va găzdui a treia manifestare de tipul „concert-lecţie”, de data aceasta, împărtăşind „Tainele pianului pentru cei mici”. Concertul va avea loc mâine, 10 decembrie, de la ora 11.00, la sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, iar invitatul special al acestei ediţii va fi Smaranda Acatrinei, profesor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.
„Primele evenimente din această serie s-au bucurat de succes şi ne propunem să continuăm şi în 2017 aceste întâlniri speciale, în care publicul să se bucure de muzică, dar şi de experienţa de dincolo de ceea ce se vede pe scenă, istorisită de artiştii ieşeni, într-o atmosferă colocvială”, a declarat dr. Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
Un proiect cultural-educativ
Proiectul, iniţiat şi coordonat în mod voluntar de prof. Daniela Mihaela Ciocoiu, a debutat în octombrie, cu tema „Călătorie în lumea operei”, ilustrată de Manuela Ipate, Florena Radu, Silviu Stratulat, Robert Buzilă şi Mădălina Pancu (pian), artişti de la Opera Naţională Română Iaşi. În ediţia din luna noiembrie, „Universul sonor al cvartetului de coarde” a devenit mai familiar publicului tânăr, graţie reputatului muzician ieşean Filip Papa, profesor, violoncelist, membru fondator al Cvartetului „Ad libitum” de la Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi, dar şi datorită elevilor reuniţi în Cvartetul „Icar”: Teodor Casiean, Robert Stratica, Emilian Dănilă şi Andrei Papa.
Concertul-lecţie este organizat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi şi Inspectoratul şcolar Judeţean Iaşi.
A treia ediţie este despre tainele pianului
Concertul-lecţie de mâine, „Tainele pianului pentru cei mici”, are ca invitat un profesor de vocaţie cu nenumărate premii la concursurile din ţară. Absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi - Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea pian, promoţia 2000, Smaranda Acatrinei este profesor la catedra de pian a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.
Din 2003, este profesor corepetitor, iar elevii pe care îi acompaniază au susţinut audiţii şi recitaluri în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau