„Teatru 200” şi „Interviul” - două mari premiere pe scena Naţionalului
Dimensiune font:
Reprezentanţii Teatrului Naţional din Iaşi pun la dispoziţie biletele la spectacolele din luna decembrie. 14 reprezentaţii vor avea loc până pe 20 decembrie, iar piesa cu cele mai multe puneri în scenă este „Iarna dragostei noastre”.
Printre cele 14 reprezentaţii care vor avea loc în luna decembrie la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, organizatorii au strecurat două premiere importante, în zile consecutive. Pe 16 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional se va juca premiera spectacolului „Teatru 200”, cu ocazia multiplei aniversări a Teatrului – 200 de ani de la prima reprezentaţie, la Iaşi, a unei piese de teatru în limba română, 175 de stagiuni la Teatrul Naţional, 120 de ani de la inaugurarea clădirii şi 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru evreiesc în România, la Iaşi. Piesa este regizată de Cristian Hadji-Culea, pe scenografia lui Dragoş Buhagiar şi a asistentei de scenografie Iuliana Gherghescu. De video şi de muzică s-au ocupat Andrei Cozlac şi Vlaicu Golcea.
Pe 17 decembrie, de la ora 18.00, se va da „Interviul” de Alexandr Mardan la Sala Studio „Teofil Vâlcu”, în regia lui Emil Gaju şi scenografia Alinei Dincă Puşcaşu. A doua zi, 18 decembrie, va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului, de la aceeaşi oră.
Spectacolele lunii decembrie
Primul spectacol va avea loc pe 2 decembrie, la Sala Studio „Teofil Vâlcu”, începând cu ora 18.00 şi va fi piesa construită pas cu pas de Petru Ciubotaru – „Tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte”.
„Iarna dragostei noastre” de Nadejda Ptuskina va fi povestită pe 3, 5, 6, 19 şi 20 decembrie, la Sala Studio „Teofil Vâlcu”, de la ora 18.00. Piesa „Furtuna” de William Shakespeare, în regia Christinei Paulhofer, asistent de regie Irina Creţu, decor Jan Steigert, costume Lili Wanner şi muzica originală de Sylvan Jacques va avea două reprezentaţii, pe 4 şi pe 9 decembrie, la Sala Mare a Teatrului Naţional, începând cu ora 19.00.
La Uzina cu Teatru se vor juca pe 8 şi pe 10 decembrie piesele „Arborele nopţii”, respectiv „Unu + unu...”, cu începere la ora 19.30. „Cântăreaţa cheală” de Eugène Ionesco se va juca pe 11 decembrie, la Sala Teatru³ (Teatru la Cub), de la ora 19.00.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau