„Trebuie, în primul rând, să lucrăm la atitudinea oamenilor”

 Fostul tenor al Operei Naţionale Române din Iaşi se află la conducerea Ateneului Tătăraşi de la începutul lunii aprilie. Andrei Apreotesei conduce prima instituţie de cultură din ţară care are şi o... grădină de animale. Douăzeci de animale pufoase şi jucăuşe îşi aşteaptă prietenii. Ca să fie atât atractiv, cât şi amuzant pentru copiii care vin la spectacolele Ateneului, grădina cu animale poartă numele unuia dintre iepuraşi - „Moţ Pufos”. Directorul Ateneului promite că va întâmpina ieşenii cu tot felul de „mici, dar importante lucruri altfel” care vor face Ateneul să strălucească în lumea culturală ieşeană.

 

Andrei Apreotesei a acceptat să potrivească cuvintele şi timpul într-un interviu pentru ziarul Evenimentul Regional al Moldovei, în care explică prin ce schimbări trece Ateneul şi de ce transformarea vine de la oameni.

 

- Care sunt gândurile cu care aţi venit la conducerea Ateneului?

- Gândurile cu care am plecat la drum cu siguranţă nu au fost aceleaşi cu gândurile pe care le-am avut după prima zi în care am ajuns aici. Sincer, mă aşteptam să găsesc lucrurile mult mai bine puse la punct. Aveam o impresie mult mai bună despre Ateneu decât starea reală pe care am găsit-o când am venit în prima zi aici, dar sunt foarte optimist de fel şi imediat am văzut locurile la care trebuie să lucrăm şi unde putem transforma minusurile în plusuri. Multe din aceste lucruri, iată, că în mai puţin de şase luni am reuşit să le aducem spre plus. Mai sunt altele la care încă mai trebuie să lucrăm foarte mult. Trebuie, în primul şi în primul rând, să lucrăm la atitudinea oamenilor, fiindcă cerinţele mele sunt foarte înalte şi foarte ridicate. Dacă vrem să facem cultură în 2016 şi să oferim oamenilor ceva mai bun, trebuie să le oferim la cele mai înalte standarde şi atunci trebuie să învăţăm să ne comportăm ca într-o instituţie care se numeşte „Ateneu”, nicidecum ca într-un cămin cultural provincial.

 

- Care este atitudinea oamenilor?

- Ne referim la angajaţi. Mulţi dintre ei încă se dezmorţesc, parcă nu sunt învăţaţi încă. E adevărat, nici ritmul meu nu este un ritm de bugetar, pentru că toată adolescenţa şi studenţia mea am urât modelul bugetar românesc şi când am venit aici am vrut să găsesc ce mi-ar fi plăcut să găsesc nu doar ca director, ci şi ca spectator. Dacă aş fi un simplu spectator, atunci când vin la Ateneu, ce mi-ar plăcea să găsesc?! Cum mi-ar plăcea să arate? O parte dintre ei au înţeles din prima zi că la mine există două variante: ori lucrăm împreună, ori pleacă cineva – eu sau ei. Nimeni nu este de neînlocuit... nici măcar managerul. Totuşi, mai am unii angajaţi uşor neglijenţi. De exemplu, săptămâna trecută, după ce am început treaba după vacanţă, primul lucru pe care a putut să mi-l spună unul dintre angajaţi a fost «când sunt următoarele două zile libere?». Cu toată dragostea şi amuzamentul, dar dacă am început treaba, gata! Mai ales că eu nici nu sunt omul care să ţin angajaţii la serviciu dacă nu au ce face. Poate nu este chiar legal, dar nu îi chem doar ca să semneze condica. Mi-e greu să înţeleg această mentalitate. Mi-e greu să înţeleg cum un om poate veni timp de 30-40 de ani la ora 8.00 şi să plece la 16.00 fără să se ataşeze de ceva, fără să aibă vreo legătură. Încerc să fac foarte multe şedinţe şi întâlniri cu ei şi să le explic faptul că modelul meu este altul şi că nu li se adresează, din păcate, acestui gen de oameni, ci se adresează oamenilor care vor să înveţe, să se deschidă. De când s-au deschis frontierele, putem face şi noi, la noi să fie frumos. Trebuie doar să lucrăm la mentalitate, să fim ambiţioşi, că se poate. Inclusiv în această clădire se pot face lucruri frumoase... şi deja „coloşii culturali” ai Iaşului ne privesc oarecum cu mândrie, ştiind că în dealul Tătăraşului se întâmplă ceva.

 

- S-a pus vreodată problema unei plecări a angajatului?

- Da! Nu îmi place să lucrăm sub presiune şi mereu le spun că vreau ca atunci când venim în Ateneu să râdem, să glumim şi să fim ca o familie, dar facem toate lucrurile astea după ce ne facem munca. Chiar săptămâna trecută am avut o astfel de discuţie, fiindcă am urcat pe acoperişul Ateneului şi am găsit scaunele noi, pe care numai eu ştiu cât m-am chinuit să fac rost de bani să le cumpărăm şi ei le-au lăsat afară, în vând, în soare. Atunci le-am spus că e ultima dată când se întâmplă aşa ceva; data viitoare când se întâmplă lucrul acesta, le imput. Deci persoanei care trebuia să le strângă şi nu le-a strâns i le voi imputa, iar următoarea dată, dacă se mai întâmplă, pleacă cineva... eu sau ei, e foarte simplu. Poate pare cam dur, dar eu spun frumos, dar a doua oară... trebuie să luăm nişte decizii. Nu putem sta aşa, într-o melancolie totală, să ne bazăm doar pe istorie. De asta avem istoria: să nu o repetăm, ci să învăţăm ceva din ea. Să nu trăim doar din melancolie.

- Ce fel de probleme aţi întâmpinat?

- Sunt foarte multe probleme care trebuie rezolvate. De la probleme financiare, la probleme legislative, juridice. Inclusiv mentalităţile cel din jurul Ateneului, care au impresia că instituţia este un cămin cultural la care doar cândva, cineva, mai virează nişte bani sau se fac nişte spectacole slabe. Nu o să mai fie aşa, vă garantez!

 

- Ce spuneţi oamenilor care gândesc despre Ateneu că este „doar un cămin cultural”?

- Îi invit în primul şi în primul rând să se uite peste programul lunar. La un simplu „like” pe pagina de Facebook a Ateneului se poate vedea programul lunar. Nu este un program uşor, nu a fost un program simplu nici în perioada verii, cu atât mai puţin acum, când se va deschide sala mare, începând cu luna octombrie. Eu sunt un om al dialogului şi invit pe toată lumea la dialog. Întreb «ce ţi-ai dori să fie la Ateneu? Ce ţi-ar plăcea să vezi tu la Ateneu? Ce spectacole, ce genuri?». Credeţi-mă că ţin cont de toate părerile şi încerc să bazez toată această traiectorie a Ateneului pe o diversitate culturală care să mulţumească o categorie cât mai largă de public. De aceea, când mă întreabă care este publicul ţintă, ei spun că este publicul de vârsta a treia, care este preponderent în Tătăraşi. Nu! Publicul nostru ţintă se întinde de la cei de 3-4 anişori care pot veni să vadă „Micul prinţ”, până la cei octogenari care vin să vadă spectacolele folclorice pe care le facem în grădină şi pe care le vom face şi în sala mare. Nu suntem neapărat în serviciul unui public ţintă, ci în serviciul ieşenilor.

- Povestiţi-mi despre schimbările pe care le-a suferit clădirea Ateneului.

- Seara, după prima zi de instalare, cred că am stat câteva ore bune în faţa Ateneului şi m-am gândit ce şi de unde să încep, ce să fac şi m-am gândit că în ţară sunt două Atenee mari şi late: unul la Bucureşti, unul la Iaşi. Chiar dacă nu e instituţie, ci e doar clădire, Ateneul din Bucureşti are o arhitectură minunată, este o bijuterie. Din punctul meu de vedere, Ateneul din Iaşi nu beneficiază de o arhitectură extraordinară, dar este o arhitectură care oferă potenţial dacă ştii să o fructifici. Am identificat spaţiul din lateralul Ateneului care era un spaţiu de depozitare şi în care călcai cu greu dintr-o parte în alta. Am eliberat, am triat ce puteam tria, am pus gazon şi am făcut această Grădină de Vară, care este un spaţiu foarte frumos şi a început să fie şi o sursă de venit importantă pentru noi, fiindcă o închiriem. A fost un pas în faţă. La fel s-a întâmplat şi cu acoperişul Ateneului. Acolo era un depozit de materiale de construcţii... vechi, stricate, exact cum făceau bătrânii noştri, «las', că dacă ne trebuie?». Am făcut curăţenie şi am eliberat un al doilea spaţiu de spectacole, care se bucură de un real succes. Am avut nişte proiecţii de film extraordinar de frumoase şi nişte spectacole de teatru şi de sit down comedy într-o atmosferă frumoasă, de linişte. Cel de-al treilea punct pe care m-am axat a fost sala mare. Nu a fost al treilea punct pentru că era mai puţin importantă, ci pentru că necesita mai multe resurse şi până nu am fost sigur că reuşesc să strâng resursele de tot felul, inclusiv financiare, nu am dat drumul la proiect. Ca să poţi concura cât de cât cu sălile de spectacole din Iaşi trebuie să ai şi tu ce să oferi, iar sala mare a Ateneului arăta ca o sală unde te duci să plăteşti impozite şi o spun cu toată răspunderea. Pe lângă spectacolele pe care le jucăm acolo, sala reprezintă o sursă reală de venit, pentru că o putem închiria, doar că nu vine nimeni să închirieze o astfel de „boxă”.

- Ce modificări va suferi sala mare?

- Schimbăm mocheta, punem o mochetă foarte frumoasă, scaunele vor fi schimbate – retapiţate şi revopsite. Cine era obişnuit cu sala, cine va reintra din octombrie nu o va recunoaşte. Renovarea sălii mari am întins-o pe trei ani. La anul vom ataşa loji şi un balcon. Ştiu că veţi gândi unde, dar spaţiu este. Astfel, aducem capacitatea de locuri a sălii de la 220 de locuri la 400-450. Când va depăşi 400 de locuri deja putem invita artişti, trupe, putem face evenimente de mare anvergură la care să ne putem bucura de un public numeros. Cel de-al treilea prag pe care îl vom face, dar peste doi ani de acum, va fi să spargem acoperişul sălii mari. Cât e ea de înaltă acum, încă pe atât are deasupra. Şi nu-l putem folosi în niciun fel, din motive de siguranţă. O să-l spargem ca să obţinem sonoritate, spaţiu, să putem pune un candelabru frumos, astfel încât să fie o bijuterie a noastră, a ieşenilor. Să nu uităm că după Teatrul Naţional, Ateneul este a doua instituţie ca vechime din Iaşi. Se fac investiţii mari.

 

- Aţi primit sprijin şi din partea autorităţilor locale?

- Da, şi mă bucur că indiferent de apartenenţa lor politică, domnii consilieri locali mi-au acordat încredere şi au votat în unanimitate rectificarea de buget.

 

- Aţi pus la un moment dat problema schimbării faţadei Ateneului.

- De la anul vom intra în renovarea faţadei. Vom face o fântână arteziană pe peretele drept, iar peretele curbat va fi acoperit de verdeaţă. Dacă tot vorbim despre asta, trebuie să precizez faptul că ne izbim de problema parcării, pentru că Ateneul are o parcare minusculă. Dacă ar veni toţi angajaţii cu maşina la serviciu, parcarea nu ar mai exista. Poate cineva care locuieşte în celălalt capăt al oraşului vrea să vină vreodată la un spectacol care ţine până mai târziu şi nu are unde să parcheze maşina. O să găsim o soluţie.

 

- V-aţi gândit la cum o să marcaţi aniversarea de 100 de ani a Ateneului?

-Ne dorim foarte mult ca atunci să inaugurăm şi Muzeul Ateneului. Avem un spaţiu la subsol care era folosit ca sală mică... impropriu spus, din punctul meu de vedere. Avem o campanie demarată în sensul acesta, fiindcă am descoperit steagul original al Ateneului pe care îl vom aduce aici. M-am întâlnit cu nepoata marelui Ifrim, cel care a fondat Ateneul şi dumneaei mi-a spus că a găsit la Arhivele Naţionale actele originale, cu semnătura Regelui Ferdinand.

 

- Ce înseamnă trupa de teatru pentru dumneavoastră?

- Sunt puţini oameni care susţin tinerii. E greu să fi terminat o Facultate de Arte şi să te angajezi undeva la stat. Sunt şi artiştii bătrâni pe care nu-i poţi înlătura de pe posturi. Totuşi, le-am spus actorilor de la început că nu se vor pensiona de pe posturile acestea. Ei s-au cam blocat, dar au înţeles. La un an, maxim doi, eu vreau să vină alţi şi alţi actori care să vină şi ştie că dacă sunt buni şi talentaţi găsesc un loc la Ateneu. Noi nu ne dăm seama cât este de important să ajuţi nişte tineri care au până în 30 de ani.

- Ce pregăteşte Ateneul în materie de spectacole?

- Îmi doresc foarte mult ca o dată pe lună să aducem un nume greu pe scenă. Am făcut o adresă şi o invitaţie inclusiv Filarmonicii din Iaşi ca spectacolele de cvartete sau recitalurile să fie susţinute aici. Aşteptăm răspunsul dumnealor.
­

 

- Ce feedback dau spectatorii activităţilor de aici?

- Cea mai frumoasă recompensă a fost când am deschis Grădina de Vară şi au venit la mine doi seniori, în jur de 70 de ani, care mi-au spus că ei, pentru prima dată, s-au sărutat în urmă cu 50 de ani în grădina veche a Ateneului. Au venit să-mi mulţumească pentru faptul că au prins lumina zilei să vadă din nou Grădina. Acestea sunt cele mai sincere feedback-uri. A doua bucurie a fost când am inaugurat Grădina cu animale şi 100 şi ceva de copilaşi erau extrem de veseli.

 

„Toate lucrările la sala mare se vor finaliza pe 8 octombrie, când vom inaugura sala mare cu unul dintre monştrii sacri ai scenei româneşti. Nu am să îi spun numele, ca să fie o surpriză. Acesta, împreună cu fiica maestrului Radu Beligan vor inaugura sala mare, care va purta numele maestrului. Din octombrie, sala mare se va numi „Radu Beligan”. Am mai spus-o şi o mai repet, pentru că încercăm să facem şi mai cunoscut faptul că Radu Beligan a debutat pentru prima dată pe scena Ateneului Tătăraşi. Cel mai longeviv actor a debutat aici” - Andrei Apreotesei, directorul Ateneului Tătăraşi.

 

A consemnat Larisa LAZĂR