Academicianul Mihai Ralea
Dimensiune font:
Personalitate cu preocupări multiple în domenii atât de diferite cum sunt filozofia (îndeosebi antropologia, teoria valorilor şi a culturii), psihologia, estetica şi istoria literaturii universale - în special a celei franceze - Mihai Ralea este dificil de încadrat într-unul din aceste compartimente. S-a născut la 1 mai 1896, la Huşi, şi a urmat clasele liceale la Iaşi. După absolvirea Facultăţii de Drept şi Litere la Universitatea „Al.I. Cuza”, îşi continuă studiile în Franţa, unde în 1923 obţine titlul de doctor în litere.
Întors în ţară, ocupă funcţia de conferenţiar de pedagogie socială (1923) şi apoi aceea de profesor de psihologie şi estetică la Universitatea din Iaşi. Întâlnirea şi relaţiile cu Garabet Ibrăileanu au constituit un eveniment în viaţa sa. Astfel, Mihai Ralea este chemat să preia funcţia de redactor-prim al revistei „Viaţa românească”, devenind colaboratorul cel mai de seamă al lui G. Ibrăileanu. Aici se formează criticul literar Ralea, care a scris pagini remarcabile despre Tudor Arghezi şi M. Sadoveanu.
Din 1958 a fost numit profesor de estetică la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti şi titular al Catedrei de psihologie la aceeaşi facultate. Gândirea sociologică a lui Mihai Ralea se cristalizează în perioada interbelică, în jurul idealului unei democraţii sociale. În estetică şi în critica literară, Mihai Ralea a polemizat cu estetismul, punând accentul pe determinările sociale şi psihologice ale operei literare. A lăsat patrimoniului culturii româneşti numeroase studii şi volume, printre care: „Sociologia şi teoria cunoaşterii”; „Formarea ideii de personalitate”; „Valori”, 1935; „Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului”; „Specific şi frumos în comentarii şi sugestii”; „Atitudini”, 1931; „Psihologie şi viaţă”; „Explicarea omului”, „Sociologia succesului”, „Cele două Franţe”, 1956; „Istoria psihologiei”, 1958; „Introducere în psihologia socială”, postum, 1966.
Mihai Ralea s-a impus în tezaurul valorilor spirituale româneşti, iar pentru activitatea sa deosebită, a fost ales membru titular al Academiei Române. S-a stins din viaţă, în urmă ou 50 de ani, la 17 august 1964, în Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau