Ai grijă de carte!
Dimensiune font:
„Protejaţi cartea!” este îndemnul conducerii Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi (BCU), către toţi cititorii care îi trec pragul.
Din drag de cărţi şi citit, prin campania demarată de BCU, ajunsă anul acesta la cea de-a III-a ediţie, se trage un semnal de alarmă cititorilor, motivându-i să păstreze cărţile împrumutate de la bibliotecă (acasă sau la sala de lectură) la fel cum le-au primit.
Campania din acest an reuneşte în spaţiul de la etajul I al bibliotecii o expoziţie, afişe, pliante şi semne de carte pentru sensibilizarea cititorilor. Expoziţia cuprinde cărţi aflate în diverse stadii de deteriorare; pliantele şi semnele de carte conţin regulile de bază pentru mânuirea şi consultarea corectă a colecţiilor şi îndeamnă cititorii la lectură şi la grijă de carte.
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi a reuşit să se adapteze la normele naţionale şi internaţionale de conservare prin îmbunătăţirea modului de depozitare a volumului mare de colecţii, asigurând parametrii microclimatici necesari (temperatură, umiditate, iluminare, instalaţii antiincendiu şi antifurt), achiziţionând mobilier adecvat şi echipamente de climatizare, dar şi instruind periodic personalul.
„De la an la an, timpul presează beneficiarii şi aceştia nu mai pot aloca o pauză de cafea, ajungându-se la contopirea activităţii de cercetare cu consumul de cafea, suc şi mâncare, atât în sălile de lectură, cât şi pe holurile bibliotecii. Venind în ajutorul cititorilor noştri, s-a amenajat un spaţiu la parterul bibliotecii, unde se poate consuma o cafea sau o gustare şi se poate socializa. Campania doreşte să facă un apel la toţi cei care beneficiază de serviciile bibliotecii, pentru a ne oferi ajutor în efortul de a salva cultura scrisă”, precizează reprezentanţii bibliotecii.
Proiectul, sub denumirea „Protejaţi cartea!”, a fost la prima ediţie în anul 2009 şi a continuat cu o a doua ediţie în anul 2011.
Pe rafturile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi se află o colecţie de aproximativ 2,5 milioane de volume. Din tezaurul bibliotecii fac parte peste 100.000 de documente, manuscrise, cărţi vechi româneşti sau străine, albume, hărţi, stampe şi piese de arhivă, care sunt foarte bine conservate.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau