Ana Ipătescu, eroina de la 1848 asemuită cu Ioana D’arc: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat“

Ana Ipătescu este una dintre figurile feminine remarcabile ale României, graţiei eroismului de care a dat dovadă în Revoluţia paşoptiştilor din Ţara Românească de la 1848.

Născută la Bucureşti în anul 1805, într-o familie de burghezi, Ana Ipătescu, născută Ghiulerasa, a beneficiat de o educaţie intelectuală destul de ridicată, împotriva voinţei mamei sale vitrege, care i-a interzis învăţătura.

Aşa se face că la vârsta de 22 de ani, Ana fuge de acasă şi peste încă un an se căsătoreşte cu un arendaş, pe nume Dimitriu Ivancea, mariaj care nu rezistă nici patru ani, acesta făcând tot ce i-a stat în putinţă să păstreze zestrea Anei.

Cum un necaz nu vine niciodată singur, în acelaşi an tânăra îl pierde şi pe tatăl său, a cărui avere a fost disputată de unul dintre argaţii săi.

Ameninţată cu sărăcia, Ana se recăsătoreşte cu funcţionarul Nicolae Ipătescu, care lucra la Departamentul Visteriilor. Acesta şi-a dus soţia deseori la întâlnirile secrete ale societăţii secrete „Frăţia”, unde i-a cunoscut pe principalii lideri ce aveau să formeze guvernul provizoriu după izbucnirea Revoluţiei de la 1948, respectiv Nicolae Bălcescu, Christian Tell, Nicolae Golescu, Ion Ghica şi C. A. Rosetti.

"A fost o femeie curajoasă, cu atât mai curajoasă cu cât vremurile nu prea se potriveau cu femeile curajoase. A avut nu doar curajul revoltei, dar şi pe cel al divorţului într-o lume în care asta era o excepţie", ne spune profesorul de istorie Gabriela Obodariu, de la Colegiul Naţional "Al.I.Cuza".

De altfel, pe 19 iunie 1848, Ana Ipătescu apare descrisă în fruntea prorevoluţionarilor, la eliberarea guvernului revoluţionar, arestat în urma unui complot contrarevoluţionar.

În fruntea revoluţionarilor

„Guvernul provizoriu este arestat la 19 iunie, ceea ce i-a determinat pe oamenii adunaţi pe străzi să dea înapoi. În acel moment crucial apare Ana Ipătescu, dinspre podul Mogoşoaiei. Era înaltă, cu bucle date pe spate şi ţinea în mâini două pistoale încărcate. Striga cât o ţinea gura: „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”. Poporul prinde noi puteri, datorită ei, şi ia cu asalt palatul domnesc, după care eliberează guvernul prizonier. Ana a salvat pentru moment revoluţia munteană-în momentul ce mai important. Ziarele o elogiază pentru gestul ei eroic”, scrie Arina Avram, în cartea „Femei celebre din România”.

Din guvern făcea parte şi Nicolae Golescu iar în epocă s-a speculat mult pe o presupusă relaţie de dragoste pe care o avea cu acesta, un bărbat chipeş şi cuceritor. Speculaţia este înlăturată de profeorul Corneliu Şenchea.

Eroină sau curtezană?

„Ce anume o îndemnase pe Ana Ipătescu la acest gest disperat? Iubirea faţă de soţ, Nicolae Ipătescu, aderent la cauza revoluţiei şi părtaş la neajunsurile fraţilor săi „căuzaşi” sau faţă de presupusul amant? Să nu uităm faptul că Nicolae Ipătescu, fost funcţionat la Departamentul Visteriilor, prin urmare un apropiat al lui Bibescu, era cunoscut pentru simpatiile lui faţă de revoluţionarii paşoptişti. Că el va plăti trădarea castei sale, după înfrângerea revoluţiei, cu o detenţie într-o temniţă otomană, şi că eliberarea şi-o va datora nimeni alteia decât soţiei sale. În 1850, după îndelungi eforturi, Ana reuşeşte eliberarea soţului. Unde este atunci trădarea, adulterul?”, explică profesorul de istorie Corneliu Şenchea, în cartea „Bucureşti, mon amour”.

Faptele eroice ale Anei Ipătescu sunt relatate de ziarele vremii, româneşti şi internaţionale. Astfel, „Gazeta Transilvaniei" scria că: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă". Poporul, electrizat de curajul acestei „femei oacheşe, înalte, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei şi înarmată ca cel dintâi luptător, a reuşit să-i elibereze pe conducătorii revoluţiei".

Elogiată de presa străină

„Allgemeine Zeitung" - Augsburg (cotidian bavarez) relatează evenimentele de la 19 iunie din Bucuresti, spunând: "Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată".

După evenimentele de la 1848, Ana Ipătescu şi-a trăit restul vieţii retrasă şi s-a stins din viaţă la 1875, la vârsta de 70 de ani.

Astăzi, numeroase străzi din ţară şi unităţi de învăţământ îi poartă numele, dar istoricii nu s-au aplecat foarte mult asupra studierii faptelor sale.

„Un exemplu clasic de erou mitic dat jos de pe piedestal îl constituie Ana Ipătescu. Imaginea ei clasică este aceea de eroină a Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească care rosteşte tirade şi adună mulţimea. Chipul ei se potrivea de minune cu ambiţiile istoriografiei comuniste, care vede în cele două revoluţii, de la 1821 şi 1848 precum şi în răscoalele ţărăneşti semnele clare ale instaurării unei noi orânduiri. Figurile lui Bălcescu, Vladimirescu ori Ana Ipătescu şi-au făcut loc în Panteonul eroilor comunişti. Aşa a ajuns Ana Ipătescu nume de bulevard ori liceu. Astăzi însă, dacă mai întrebi cine a fost şi ce a făcut, în afară de ridicări din umeri cel mai inteligent răspuns pe care îl poţi obţine este că era o eroină comunistă, un soi de Ana Pauker”, susţine istoricul bucureştean Voicu Hetel pe blogul său Hetel.ro.