Artele se întâlnesc la umbra Teiului lui Eminescu FOTO
Dimensiune font:
Parcul Copou devine, până pe 23 iunie, locul de întâlnire al artelor – teatru, poezie, muzică, dans şi arte vizuale.
Inspirat de „Bătălia cu Flori” din Loredo, Spania, eveniment cu o tradiţie de 106 ani, Festivalul Florilor de Tei a debutat ieri, 15 iunie, în faţa Teiului lui Eminescu, din Parcul Copou, celebrând poetul naţional, opera eminesciană, arta şi, bineînţeles, florile. Din atmosfera de sărbătoare nu puteau lipsi aranjamentele florale deosebite, muzica, dansul şi bucuria, toate realizate cu ajutorului elevilor voluntari. „Prin acest eveniment şi prin cele pe care le-am organizat până acum şi care vor urma, din perspectivă multiculturală, ne dorim să punem Iaşul pe harta culturală şi turistică a lumii, nu doar a Europei, cu credinţa că acesta chiar este oraşul teilor şi oraşul poetului naţional şi universal Mihai Eminescu. Astfel, toate spectacolele pe care ne dorim să vi le oferim sunt cu tematică eminesciană, aducându-ni-l pe Mihai Eminescu mai aproape, în contemporan, în actualitate”, a explicat Irina Vasilescu, preşedintele Centrului Cultural Internaţional din Iaşi, organizatorul Festivalului Florilor de Tei.
Agenda Festivalului Florilor de Tei
Rând pe rând, scena din faţa Teiului lui Eminescu a fost cucerită de elevii Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi. În acelaşi timp, câţiva elevi şi studenţi, sub atenta coordonare a artistului vizual Zamfira Bîrzu, conferenţiar în cadrul Universităţii de Arte „G. Enescu” Iaşi, lucrau la ultimele retuşuri ale unei noi surprize dedicate celor ce vor alege să-şi petreacă timpul liber alături de organizatorii şi invitaţii Festivalului Florilor de Tei – instalaţii florale de mari dimensiuni, realizate în cea mai mare parte cu flori naturale de tei. Acestea vor fi vedetele expoziţiei din corpul R al Universităţii „Al.I. Cuza” (fosta clădire Romtelecom), până pe 23 iunie, oferind o abordare diferită cărţilor sau tablourilor şi majoritatea aducând în atenţie creaţia eminesciană şi evocând personalitatea Poetului Naţional atât de legat de oraşul Iaşi şi de teii pe care îi iubea atât de mult. „Florile de tei reprezintă bucurie, parfum, frumuseţe, relaxare, culoare, mai precis muza, din perspectiva artiştilor”, subliniază Zamfira Bîrzu.
Şi astăzi, 16 iunie, locul de întâlnire al iubitorilor de arte este Teiul lui Eminescu, unde vor avea loc două spectacole de dans - „Explozie de dans şi culoare” şi „Atât de fragedă”. De asemenea, seria de evenimente va continua până pe 23 iunie, acestea desfăşurându-se în Parcul Copou, Grădina Botanică şi Complex Palas. Andreea IGNEA
Aflat la prima ediţie, Festivalul Florilor de Tei abordează şi armonizează două arii importante ale dezvoltării unei societăţi – cultura, pe de o parte, prin cele 30 de evenimente ce îmbină mai multe forme de exprimare artistică, şi educaţia, pe de alta, implicând copiii şi tinerii în desfăşurarea acestora, punând acceptul pe dezvoltarea deprinderilor civice şi de implicarea activă în viaţa comunităţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau