BPT, cea mai veche colecţie de literatură din Europa

Calendarul cultural al anului ce îl vom încheia în curând are înscrisă şi a 120-a aniversare a celei mai vechi şi mai longevive colecţii româneşti de literatură care este şi cea mai veche din Europa: „Biblioteca pentru toţi”. Ctitorul ei a fost un tânăr intelectual de 27 de ani, Dumitru Stăncescu, autorul, între altele, al unui volum de „basme culese din popor”. În 1985, când a inaugurat ceea ce concepuse a fi „un şir de cărticele ieftine” care vor alcătui încet-încet „Biblioteca pentru toţi”, Dumitru Stăncescu, care era doctor în ştiinţe sociale, titlu obţinut la Universitatea din Liège, publicase mai multe culegeri de basme, şi debutase ca scriitor în revista „Literatorul” cu o nuvelă. Se bucura de aprecierea celor mai de seamă personalităţi ale vremii. Îl preocupa în mod deosebit problema facilitării accesului la cultură, în primul rând la cultura scrisă, a celor mulţi cu posibilităţi materiale reduse. Proiectul edificării unei colecţii de cărţi de literatură cu un asemenea obiectiv a putut fi realizat datorită unui editor inimos, Carol Müller, care şi-a asumat riscul unei astfel de afaceri. „Biblioteca pentru toţi” a debutat cu „Poveşti alese” de Andersen, în traducerea lui Dumitru Stăncescu însuşi. Un debut ce s-a dovedit norocos, încât, într-un timp extrem de scurt, s-a ajuns la o sută de titluri, dar, cu tot succesul repurtat, după patru ani Carol Müller a dat faliment. Mai trist e că tot atunci creatorul colecţiei, Dumitru Stăncescu, moare răpus de tuberculoză. „Biblioteca pentru toţi” îşi continuă însă drumul. Este preluată de editorul Leon Alcalay şi dobândeşte o inegalabilă popularitate. La 23 de ani de la lansare, colecţia înregistra o mie de numere. În 1920 moare şi Leon Alcalay.Începând cu anul 1923, timp de două decenii, colecţia este coordonată de cunoscutul gazetar Vasile Demetrius. Sub conducerea sa, ritmul apariţiilor este mult mai alert, încât, în 1936, numărul titlurilor editate în BPT era de 1500.

Notez toate acestea, având în faţă câteva zeci de volumaşe din colecţia „Biblioteca pentru toţi”, apărute la începutul secolului trecut şi după Al Doilea Război Mondial, ce au aparţinut fostului profesor la Universitatea de Medicină din Iaşi, Gheorghe Zamfir, care le-a achiziţionat la o vârstă fragedă, pe când era elev la Liceul „Roman Vodă” din Roman. Răsfoiesc cu specială emoţie cărticelele pe care elevul de aproape acum un veac şi le-a luat în proprietate, semnându-le şi datându-le conştiincios. În teancul de cărticele cu coperţi cărămizii păstrate în biblioteca distinsului intelectual, se află scrieri celebre precum „Aşa grăit-a Zaratustra” de Nietzsche sau un volum de Jules Michelet (1798-1874), intitulat „ROMANIA, Roma, Piza”. Primul eseu din cuprinsul acestuia e ca o fereastră prin care este invitat să privească occidentalul nu o dată arogant şi mai ales ignorant: „În Munţii Carpaţi şi în câmpiile mari ce se întind în partea dinspre miazăzi a acestor munţi, şi în partea dinspre miazănoapte a Dunării, locuieşte un popor care nu seamănă deloc cu celelalte popoare vecine. E înconjurat de naţiuni slave şi, cu toate acestea, vorbeşte o limbă născută din latineşte, ca şi limba franceză ori italiană; el însuşi îşi zice Român şi susţine că se trage din coloniile stabilite în ţară pe vremea Imperiului roman. / Popoare de apus, care de atâta vreme, departe de barbarie, cultivaţi artele şi pacea, păstraţi pururea amintire recunoscătoare naţiunilor de la răsărit care, cu toate că au fost aşezate la marginea Europei, v-au păzit de poporul tătăresc, de armatele Turcilor şi ale Ruşilor... Cum să-i zic României? Naţiunea jertfită… Valul se schimbă necontenit, fundul nu se schimbă. România lui Traian a rămas până acum credincioasă sieşi, neclintită în geniul ei primitiv. / Poporul acesta, născut ca să sufere, a fost înzestrat de fire cu două lucruri care nu te lasă să pieri: răbdarea şi mlădierea, ce te fac să te ridici ori de câte ori te îndoieşti…”.

În BPT, ponderea cea mai mare au avut-o scriitorii români. „Dumbrava Roşie”, poemul istoric al lui Vasile Alecsandri, este prefaţat de I. Bianu. Într-un alt volum, al 200-lea, apărut în 1908, sunt publicate cinci scrieri dramatice ale lui Alecsandri, sub titlul „Teatru”, între care „Barbu Lăutarul” şi „Piatra din casă”. De mare succes se va fi bucurat „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale, flancată de spumosul monolog „1 aprilie” al aceluiaşi. „Scrisorile către V. Alecsandri” ale lui Ion Ghica au fost editate în mai multe volume, un fel de serial. Un regim similar le-au fost rezervat lui Anton Pann, Nicolae Filimon, Ion Creangă, Caragiale, Nicolae Iorga.

După Al Doilea Război Mondial, „Biblioteca pentru toţi” şi-a reluat cursul întrerupt de tragicele evenimente. Începând cu anul 1960, cărţile cu sigla BPT apar săptămânal într-o nouă şi expresivă grafică, cu prefeţe şi studii introductive semnate de reputaţi critici şi istorici literari, de o impecabilă ţinută filologică. A continuat şi în deceniile postbelice să fie colecţia destinată cititorilor cu venituri modeste. Tirajele erau însă în această epocă fabuloase, ele atingând o sută, două sau chiar trei sute de exemplare la o singură ediţie. A fi publicat ca scriitor în BPT era, până în 1989, semnul suprem al consacrării. Apoi, a căzut pradă furiei demolărilor şi această „colecţie naţională de cultură universală”, cum o caracteriza Nichita Stănescu.