Ceasuri la Malmö

Portul de călători din Malmö. Undeva, în vecinătate e şi gara. Destul de pustiu. Feribotul pleacă din oră în oră. Apa e cafenie spre galben, amestecată cu iod. Prin această materie lunecoasă, forfotă ca într-o iarbă năpădită de gâze. Sunt meduzele, înspăimântător de multele meduze, mici, sumedenie, nişte fluturi albi zburând din stamină în stamină. Mai încolo şi la danele de mărfuri, domneşte o linişte nefirească. Băncile companiilor maritime au ceva din singurătatea unor hoteluri dintr-o staţiune de vară. Puntea spre feribot se clatină la intervale aproximativ egale şi scârţîitul se lăţeşte aiurea. Un feribot pleacă. În mare se taie un canal. Ceva mai departe, la larg, pare că vasul a intrat într-un hambar cu grâu albastru.

* * *

De la hotel formez un număr la Lund. Telefonul sună ca din fundul pământului. O voce, cuvintele ca nişte aşchii de piatră ale suedezei. Vorbesc româneşte, mai mult mecanic. Apoi îmi aduc aminte. Casa profesorului Alf Lombard. La capătul firului cuvintele suedeze se amestecă cu cele româneşti, apoi rămân doar acestea din urmă. Sună straniu aşa cum se aud şi se percep cântecele unui calculator electronic. Senzaţie doar de început. Glasul e copleşit de em cu care acum cincizeci de ani a început o corespondenţă foarte utilă pentru lucrările despre limba română scrise de savantul suedez. Mă întreabă ce mai face simpaticul lui prieten. Îi spun că a plecat dintre noi. Tăcere. O rup eu şi aduc vorba despre faptul că o parte dintre scrisori vor apărea într-o carte a profesorului Stino. E dornic să ştie care anume. Făgăduiesc să o trimit trimite la întoarcerea în ţară. Mă invită la Lund să mai stăm de vorbă. Îi împărtăşesc părerea de rău. Timpul. Ne luăm rămas bun şi telefonul se închide sec.
În camera de la hotel se face un hău. Mă simt şi mai singur decât fusesem până acum. A doua zi mă îmbarc în trenul care mă duce la Landskrona. Vagoanele unui tren electric. Lume puţină, împrăştiată şi ascunsă. Sofalele moi.

Sofale moi, bine capitonate Lunecare de aeroplan. Satele se văd ca nişte corturi de nomazi.. Înaintea fiecărei staţii ni se spune ce urmează. Se coboară la Lund. Mă reped la fereastră. Case, case cu acoperişuri roşii şi deasupra lor ca un ochean imens spre cer, vestita catedrală din Lund. Un oraş ca multe altele din Suedia. Mie îmi pare însă altfel, deşi nu-1 cunosc. Aici trăieşte un om care o viaţă a studiat limba română, aducând-o şi la vechea universitate a oraşului.
Caut înfrigurat casa. Trudă în van. Îmi închipui că omul acesta nu poate sta decât într-o casă cu un cat, cu un cerdac jur împrejur şi cu o grădină cu părăluţe în faţă. Trenul se urneşte şi eu simt ca şi cum ar pleca de acasă, de la mine, din Fălticeni.

Sursa foto: www.tengbom.se