Compozitoarea Elena Asachi
Dimensiune font:
Eleonora Teyber, fiica compozitorului austriac Franz Teyber, s-a născut la 30 octombrie 1789 la Viena. Prin trecerea la ortodoxie şi căsătoria cu Gh. Asachi, ea va deveni Elena Asachi. În atmosfera muzicală a Vienei şi a familiei, sub îndrumarea personală a tatălui său - el însuşi pedagog - Eleonora Teyber a primit o serioasă cultură generală şi muzicală, completată apoi la Dresda.
În anul 1827, ea a venit în Moldova împreună cu soţul ei, Gheorghe Asachi, a cărui misiune diplomatică la Viena se încheiase la acea dată. Îndată după sosirea la Iaşi, Elena Asachi a căutat să se integreze în atmosfera socială şi culturală ieşeană, începe să organizeze întruniri muzicale în casa ei sau să participe, în calitate de cântăreaţă sau pianistă acompaniatoare, la seratele muzicale din saloanele boiereşti.
Activitatea muzicală a Elenei Asachi este legată în cea mai mare măsură de teatru. Începând cu compunerea unor fragmente muzicale în cadrul unor scenete, ea introduce tot mai mult muzica în piesele de teatru ale soţului ei, fie compunând fragmente muzicale originale, fie adaptând arii şi ansambluri din opere apusene.
Nu mai puţin însemnată este activitatea Elenei Asachi ca îndrumătoare artistică şi propagatoare a muzicii în cadrul societăţii ieşene, ca şi contribuţia ei la dezvoltarea vieţii muzicale de amatori a acelor vremuri.
Cele câteva cântece, romanţe şi arii compuse de ea în acest scop, pun de asemenea bazele creaţiei ulterioare ale acestui gen. Elena Asachi a încetat din viaţă la 9 mai 1877 şi a fost înmormântată la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. La 14 octombrie 1890, cu prilejul solemnităţii dezvelirii statuii lui Gheorghe Asachi din faţa şcolii de la „Trei Ierarhi” din Iaşi, osemintele Elenei Asachi au fost depuse alături de cele ale soţului ei - decedat în 1869 - în cripta de la baza statuii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau