Concert omagial la Ateneul Tătăraşi
Dimensiune font:
* vineri, 24 iunie, va avea loc un concert de muzică renascentistă * organizatorii au decis ca acest concert să fie susţinut ca un omagiu adus profesorului Cătălin Pop şi victimelor accidentului rutier de la Braşov
Doliu şi durere la instituţiile artistice din Iaşi. În memoria profesorului Cătălin Pop, Ateneul Tătăraşi vă invită vineri, 24 iunie 2016, începând cu ora 19.00 la recitalul de muzică renascentistă pentru lăută şi voce John Dowland (1563-1623). Concertul va marca un omagiu adus de către echipa Ateneului şi de către artişti, profesorului Cătălin Pop de la Palatul Copiilor şi victimelor accidentului rutier de la Braşov.
„Lumea culturală şi educaţională a Iaşului va fi mult mai săracă fără talentul şi devotamentul profesorului Cătălin Pop”, a declarat Andrei Apreotesei, directorul Ateneului Tătăraşi.
Cătălin Pop şi alte trei persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier petrecut vineri dimineaţă în Braşov. Alte 27 de persoane au suferit răni atât fizic, cât şi psihic. Cătălin Pop, profesor de muzică la Palatul Copiilor, s-a stins din viaţă sub privirile fiicei sale, Karina Pop, în vârstă de 15 ani. „Ţipa şi plângea şi îmi era destul de greu să o înţeleg. Mi-a spus că autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident şi că tatăl ei nu mai este”, a spus Otilia Ropotă, soţia profesorului.
Puteţi citi şi: Interviu Cosmin Marcovici
Despre concert
Concertul va fi susţinut de Constantin Lazăr (lăută) şi Dragoş-Mihai Cohal (voce). Constantin Lazăr s-a născut în 27 iunie 1968 la Iaşi. A urmat cursurile Academiei de Arte „George Enescu” – Iaşi, Facultatea de Interpretare Muzicală, specialitatea chitară clasică în perioada 1992 – 1997. Actualmente este profesor de chitară şi muzică de cameră la Colegiul Naţional de Artă „ Octav Băncilă” din Iaşi. A început studiul lăutei în 2006, an în care şi-a achiziţionat primul instrument – o lăută renascentistă cu opt coruri, copie după un model original Vendelio Venere 1592 (Bologna), realizată de lutierul Gyorgy Lorinczi - Târgu Mureş.
Constantin Lazăr a susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate cu programe ce includ lucrări din creaţia unor compozitori (majoritatea lăutişti) ce au activat de-a lungul întregului secol XVI. A participat la cursurile master susţinute la Bucureşti de cunoscutul lăutist şi profesor Hopkinson Smith, de la Conservatorul de Muzică Veche „Schola Cantorum” din Basel, în toamna anului 2009 şi în primăvara lui 2012. A participat, de asemenea, la cursul master ţinut de cunoscutul lăutist american Paul O’Dette la Bratislava în cadrul Festivalului de chitară clasică „J. K. Mertz” – iunie 2014.
Puteţi citi şi: Anunţuri
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau