Dăruieşte zâmbete la Ateneul din Iaşi
Dimensiune font:
Mâine după-amiază, începând cu ora 17.00, va avea loc evenimentul caritabil „Piruete pentru zâmbete”. Campania este demarată de organizaţia „Salvaţi copiii” Iaşi. Luna aceasta, la sala mare „Radu Beligan” a Ateneului, se vor desfăşura multiple evenimente menite să bine-dispună spectatorii.
Ateneul din Iaşi va găzdui duminică, 16 octombrie, începând cu ora 17.00, spectacolul de balet, dans, muzică şi teatru „Piruete pentru zâmbete”. Evenimentul face parte din campania „Zâmbet în Dar”, desfăşurată de organizaţia „Salvaţi copiii” Iaşi.
Donaţia recomandată este de 20 de lei, iar fondurile colectate în cadrul campaniei „vor fi folosite pentru a sprijini peste 100 de copii din Regiunea de Nord-Est a României cu resurse de primă necesitate – încălţăminte, îmbrăcăminte, o masă caldă, rechizite – precum şi cu servicii adecvate de asistenţă socială, educaţională şi psihoterapeutică”.
Sfârşitul acestei săptămâni este dedicat muzicii şi eleganţei într-un spectacol caritabil al cărui amfitrion va fi prof. dr. Mihaela Loredana Gârlea şi este susţinut de surorile Maia Ştefania şi Diana Ioana Mălăncuş, micuţele balerine de la Dance Sensation by Oana Iftime; Catedra de suflători, Catedra de coregrafie şi grupul „Smiley Face” din cadrul Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi dansatorii de la Clubul Sportiv Dance Energy.
Să zâmbim împreună!
Lansată în luna septembrie, campania „Zâmbet în Dar” marchează 25 de ani de activitate a organizaţiei „Salvaţi copiii” Iaşi. 25 de ani cu rezultate remarcabile în cadrul comunităţii şi peste 100.000 de copii sprijiniţi. „Campania include 25 de evenimente inedite care se desfăşoară pe durata întregii toamne, aducând în jurul cauzei parteneri de suflet şi donatori generoşi, dornici să contribuie la efortul de a ajuta copiii aflaţi în situaţii dificile din zona de Nord-Est a României”, ţin să precizeze reprezentanţii organizaţiei.
Spectacole la Ateneu
Luna aceasta, cele mai multe spectacole desfăşurate la Ateneul Tătăraşi vor avea loc la sala mare „Radu Beligan”. În seara aceasta, de la ora 19.00, va avea loc Concertul de Sfânta Parascheva, susţinut de Corul Aletheia. Mâine, de la ora 11.00, va avea loc spectacolul pentru copii „Micul prinţ”, iar de la ora 19.00 se va desfăşura spectacolul de teatru „În ţara lui Papură Vodă”. Pe 18 octombrie, de la aceeaşi oră, va avea loc spectacolul de teatru „Angajare de clovn”, iar o zi mai târziu, pe 19 octombrie, de la ora 18.00, va avea loc evenimentul comemorativ „55 de ani fără Mihail Sadoveanu”.
Pe 20 octombrie, de la ora 20.00, vor fi proiectate scurtmetraje, iar o zi mai târziu, în foaierul Ateneului, de la ora 17.00, va avea loc lansarea cărţii „Tovarăşi împotriva coroanei” de Cornel Jurju şi de la ora 19.00, la sala mare, spectacolul „Sit down comedy cu Andrey Ciobanu”. Pe 22 octombrie se vor desfăşura două spectacole, unul dedicat copiilor, iar celălalt... adulţilor. „Micul Circ” va avea loc de la ora 13.00, iar „Steaua fără nume”, în regia lui Andrei Ciobanu, va avea începere la ora 19.00. Duminică, 23 octombrie, începând cu ora 19.00, publicul va fi încântat de concertul Blues Mike Godoroja & Blue Spirit. Filmul „Războiul Regelui” va fi proiectat pe 25 octombrie, de la ora 19.00, iar „Demain” va fi proiectat o zi mai târziu, de la ora 17.30. Joi, 27 septembrie, se va juca piesa „Prima dată”, în regia lui Victor Zaharia (ora 19.00), pe 28, de la ora 19.00, la sala Galerii, va avea loc un spectacol dedicat Zilei Greciei. Vineri şi sâmbătă, 28 şi 29, Ateneul din Iaşi va găzdui prima ediţie a „Les films de Cannes a Iaşi”, Festival de Film iniţiat de Cristian Mungiu. Ultimele evenimente ale lunii, desfăşurate la Ateneu, vor fi pe 30 octombrie – spectacolul pentru copii „Totul este magic” (ora 10.00) şi Proiecţia unui colaj de desene animate din anii '80 - '90 (ora 12.00), ambele la sala mare.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau