Dimineaţă la Malmö

Pe la şapte dimineaţa o iau iar hai-hui prin Malmö. Oraş al nimănui. Neclintire ca după un infarct. Un fel de natură moartă sau un iarmaroc după desfrâul năuc al comedianţilor. Soarele galben, uimitor de galben la această oră a dimineţii, taie oraşul precum un circular trunchiurile de conifere.

Canalele străluminează cafeniu, aidoma unor furnire cu desen de frunze veştede. Pe aleile decupate de canale, nici o frunză, de parcă arborii ar fi din ceară ori plastic. Parcă nu e toamnă şi nu se desfac cheutorile crengilor. Lumina solară, cu mireasmă de piersic, se răstoarnă peste tot şi toate ca dintr-o doniţă, ori o ciutură de la o fântână cu cumpănă. Pe străzile unde nu ajunge fluxul astrului te cuprinde un frig de fiord copleşit de lumini selenare. Către opt - forfotă. E ora muncitorilor, a oamenilor în salopete cărămizii. Trec gravi şi tăcuţi spre locurile de muncă. Coboară din autobuze şi se alătură, fără să-şi spună decât un abia şoptit bun găsit. Merg aproape umăr lângă umăr, legiuni de bărbaţi şi femei. Îndată Malmö pare iar un oraş al nimănui, peste care se prelinge o neaşteptată zvonire. Mai întâi se aude un sunet gol ca de păstaie de roşcovă fără sămânţă. Mă duc după ciudata glăsuire. Pe una din străzile dosnice îmi sare în ochi un turn din beton şi sticlă. Aduce cu o staţie de încercări seismice, în vârful căreia zăresc aşezate ciorchine tot felul de clopote de bronz. Nemişcare. Şi, totuşi, îmi pare că doar dintr-o asemenea stranie clopotniţă ar fi putut veni acele dangăte. Din nou aceleaşi acorduri şi nici o înfiorare în arhiva sonoră de deasupra. Iau în sfârşit calea chemări sonore şi ajung în faţa unei biserici mari, zidită pe dinafară cu cărămidă, cândva de culoare roşie. E catedrala Sf. Petru, sfinţită pe la 1549. Magazinele se deschid mai pe la ora 9,30, birourile aidoma, doar slujba începe mai devreme. Începe e un fel de a spune.

În biserică nu este aproape nimeni. Doar un bătrân îşi completează porţia de somn. Prelaţii fac şuetă, un pălimar îşi caută de treabă, să-l vadă sfinţiile lor. Orga cu tuburi subţiri de flintă şi altele groase ca de gură de tun, dormitează învelită-n tăceri de metal. Mercurul termometrelor urcă sub răsuflarea fierbinte a caloriferului electric. Totul e alb, alb de cretă. Doar câteva basoreliefuri din lemn, încolo albeaţă de întins iernatic O alcătuire e simplă şi austeră aidoma sufletului de început de lume al suedezului.

Prelaţii, parcă au căzut pe gânduri. Pălimarul s-a aşezat lângă garderoba cu umeraşe din plastic. Ora de debut a slujbei a trecut demult. Enoriaşul cel bătrân mai moţăie. Abia, abia vine legănat o bunicuţă cu nepoata. E, pesemne, o liceană căreia îi fuge gândul la şlagărele pe care le difuzează Radio Stockholm. Dimineaţa la Malmö are neclintirea fiordurilor sub platoşa de gheaţă a ierni polare.