Durerosul, dar necesarul remember (IV)

 Jur-împrejurul lagărului, ierburile, florile fâneţele, grânelor, porumbiştele, livezile, pâlcurile de pădure, pinii cresc cu nestăvilită vigoare, sfidând parcă piatra, pământul sterp unde s-au aciuat naziştii. Aceştia au vrut să izgonească şi iarba ce-şi scotea rebelă colţul printre pietrele atotstăpânitoare, înfuriindu-i pe fanaticii ordinii. Totul era numerotat, înregistrat cu scrupulozitate, aliniat. Obsesia liniei drepte, a unei geometrii paralizante, maladive. Barăci aşezate în şiruri ca o unitate la ora raportului. Clădiri solide din cărămidă, beton şi fier, culori sumbre, negre, cenuşii. Reflectoare măturau fără contenire, cu o lumină nimicitoare, să nu scape nici pasărea cerului. Gherete de pază, reţele din sârmă ghimpată, străbătute de ucigătorul curent de înaltă tensiune.

Totul controlat cu severitate, păzit cu străşnicie şi cruzime. Nu exista nici un locuşor să te ascunzi, să te fereşti măcar de ochii care otrăvesc. Lagărul era unul model. Solid, ferit vederii, dotat cu o securitate fără cusur. Aici, unde nu te vede nimeni, aşa crezi, îţi poţi îngădui orice. De pildă, să înfometezi omul, transformându-l într-o stafie. Îl poţi schilodi prin torturi mult mai cumplite decât cele medievale, când se smulgeau unghii şi se ardea pielea şi carnea cu fierul roşu, nu numai să scoţi nu ştiu ce mărturisire, ci doar pentru plăcerea schingiuirii. Ai libertatea să faci tot felul de experienţe asupra oamenilor, care sunt sub puterea ta şi nu-i mai socoteşti semenii tăi. Medicul Clauberg a sterilizat mii şi mii de femei la Auschwitz. Aici îţi poţi permite să omori cu gaze, gloanţe, fenol, sau prin spânzurătoare.

Ce fel de oameni au fost aceştia?, te întrebi intrând în feluritele încăperi (fiecare cu destinaţia ei precisă) ale groaznicei închisori şi uzine a morţii. Desigur, nişte monştri. Dar ei se întorceau acasă, se culcau în pat lângă femeile lor, îşi sărutau copiii, mâncau, citeau un ziar, ascultau muzică la radio sau la patefon, petreceau în surdină, sau zgomotos, după cum le era firea. Dedublarea aceasta e înspăimântătoare. Dacă omul ar fi fost tot timpul ucigaş şi comportamentul lui ar fi rămas acelaşi şi după plecarea din lagăr, atunci ai avea poate dreptul să pui totul pe seama demenţei. Dar aşa? Demenţa era colectivă şi stigmatizase un neam întreg de oameni. Desigur, nu toţi germanii s-au dedat la asemenea lucruri şi nici n-ar fi putut fi toţi de acord cu săvârşirea lor. Dar s-au lăsat striviţi de tăvălugul forţei şi al unei ideologii otrăvitoare. O ideologie ce a scos la lumină tenebrele omului. Hitler a făcut asta în secolul al XX-lea. Goethe a dat la iveală luminile altui secol. Ce teribil rol au personalităţile în istorie ! Sunt în stare a schimba mersul firesc al popoarelor, cursul istoriei lor.

Aceste gânduri mă frământă în vreme ce păşesc pe aleile lagărului morţii, pline de călători veniţi să vadă cu ochii lor unde s-au întâmplat grozăviile despre care au auzit, au citit sau au privit în filme.
E linişte, pace în acest dreptunghi uriaş al morţii, între reţelele negre de sârmă ghimpată. Clădiri goale, fotografii răscolitoare, obiecte ale deţinuţilor, munţi de cutii de cremă de ghete, tuburi de pastă de dinţi, saboţi, valize. Pustietate, răceală şi o mişcare ca de stafii în jurul tău. Umblă în preajmă-ţi cohorte, pocnesc scheleticele făpturi abia târându-şi picioarele, urlă copiii luaţi de lângă mamele lor, gem bărbaţi în toată firea. Te depărtezi de lagăr, reintri în lumea de azi, dar în minte te însoţesc aceste fantome ale trecutului. De imaginea lor nu vei scăpa niciodată. Mereu te vei întreba cum a fost cu putinţă ! Continuu îţi vei spune că aceasta nu trebuie cu nici un chip să se mai repete. Dar te îngrozeşti, dându-ţi seama că răutatea omenească iese în atâtea părţi ale lumii şi azi la iveală şi genocidurile, chiar dacă nu-s aidoma cu acesta şi nu au aceleaşi proporţii, continuă pe glob şi oamenii se omoară între ei cu acelaşi sânge rece.

Tuturor, dar mai ales celor care declanşează din umbră măcelurile, le-ar fi necesară lecţia Auschwitzului. Poate dacă ar mai avea o fărâmă de umanitate, aceasta ar ieşi la lumină şi ar alunga întunericul, ura, cruzimea.

Foto: Tudor Ghioc