Evocări şi imposibile comparaţii
Dimensiune font:
În „Dialoguri epistolare săptămânale” (Editura Eikon), masivul volum la care m-am referit şi acum o săptămână, un fel de maraton ce a durat din iarnă până-n toamnă, Ion Brad şi Ilie Rad nu sunt întotdeauna de acord, nu au aceleaşi opinii, puncte de vedere privind diverse evenimente, autori, cărţi, ceea ce face ca scrisorile lor să fie cu atât mai incitante. Cei doi polemizează elegant, argumentat, formulând critici întemeiate pe fapte şi mărturii relevante. Ilie Rad face la un moment dat o constatare pe cât de pertinentă, pe atât de tristă: „… după decembrie 1989 noi ne-am luat nu numai porţia de libertate, ci şi libertatea de a urî”. Adevărat. Doar că şi el, ca atâţia alţii dintre noi, uită câteodată cine a cultivat sămânţa urii, a dezbinării, şi în ce scop.
Altminteri, observaţiile sale sunt de luat în seamă, chiar şi atunci când perspectiva este vădit subiectivă. Cu unele excepţii. Într-una din epistole, Ilie Rad se referă la Horia-Roman Patapievici care tocmai participase la o întâlnire ce avusese loc în mediul universitar din Cluj-Napoca unde ţinuse „o conferinţă briliantă”. Cunoscând părerea, desigur „subiectivă”, a celui căruia i se adresează despre autorul „Politicelor”, el încearcă s-o amelioreze, riscând însă o comparaţie a lui Patapievici cu Cioran. Pe scurt, crede Ilie Rad, n-ar trebui să fim atât de intratabili cu alegaţiile lui Patapievici despre români şi cultura noastră, mai ales cele din controversata carte, considerată de unii chiar scandaloasă, de vreme ce, iată, negativistul Emil Cioran a fost mult mai sever cu românii, cultura şi destinul lor. Şi, într-adevăr, aşa cum constată Eugen Simion într-o carte fundamentală apărută recent, Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor:
„Niciodată în cultura română nu s-a spus ceva mai rău despre răul românesc”, precum a făcut-o autorul „Schimbării la faţă”. Trec peste faptul că Emil Cioran a rostit totuşi propoziţii memorabile privind frumuseţea, bogăţia şi forţa de expresie a limbii române sau despre Eminescu, pe care, pe măsură ce înainta în vârstă, îl recitea şi în care se regăsea. Eugen Simion le citează şi le analizează atent în eseul amintit.
Dar, oricum ar fi, cu vorba unui mare scriitor contemporan, nu se compară! Pentru că nu e aproape nimic de comparat, decât, eventual, într-o cheie ironică. Mă tem că însuşi domnul Patapievici s-ar simţi jenat de o astfel de comparaţie. Oricum, uşor cu pianul pe scări, cum ne atrăgea atenţia Marin Sorescu, mai ales că până la „apartamentul de sub acoperiş” de pe strada Odeon din Paris sunt multe şi ameţitoare trepte de urcat…
În cartea semnată de Ilie Rad şi Ion Brad se perindă multă lume bună de ieri şi de azi. Sunt evocaţi în diverse contexte mari scriitori precum Marin Preda sau Ion Agârbiceanu, la a cărui ediţie ce va apărea în colecţia „Opere fundamentale”, tip Pleiade, a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române, colecţie întemeiată şi coordonată de Eugen Simion, Ilie Rad lucrează de zor, oameni de cultură de prim rang ca Dan Hăulică, Andrei Pleşu, Ecaterina Oproiu, marele medic Gheorghe Dinescu, regretatul critic Petru Poantă cu a sa mărturie extrem de importantă nu doar în ceea ce priveşte istoria literară despre apariţia revistei „Echinox”, iar dintre străini: Soljeniţîn şi Gabriel Garcia Márquez, prin ale căror opere au fost dezvăluite „secretele fiinţei umane, confruntată cu dramele istoriei, riscând abisuri, dar şi căţărări până la stele, între real şi absurd, între proză dură şi poezie inefabilă”, cum le caracterizează Ion Brad. Dar şi Bill Clinton în ipostaza de cititor de literatură, cu o confesiune care, mărturisesc m-a surprins, despre Márquez: „De când am citit Un veac de singurătate, acum mai bine de 40 de ani, am fost de fiecare dată (la contactul cu literatura şi cu creatorul ei – nota mea) uluit de darurile sale unice de imaginaţie. Am fost onorat să fiu prietenul lui şi să-i cunosc inima minunată şi mintea genială”. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă i-ar fi dat să citească celebrul roman succesorului său Bush jr.?
Probabil, cum scria Dorin Tudoran despre un alt preşedinte, necunoscut de lumea mare, dar, din păcate, binecunoscut şi greu suportat de noi, ar fi făcut pluta pe parchet sau, şi mai probabil, într-un bazin cu petrol. Cât priveşte acest mesaj al genialului columbian adresat, în 1999, Pen Clubului şi reprodus de Ion Brad, i-ar fi lăsat cu siguranţă reci şi pe unul, şi pe celălalt: „Mai grave decât cataclismele şi războaiele nenumărate, care au hăituit specia umană dintotdeauna, este acum certitudinea că marile puteri economice, politice şi militare din aceste vremuri vitrege par a se fi pus de acord spre a ne târî, pentru interesele lor meschine şi cu arme letale, într-o lume de inechităţi de neînvins. Împotriva lor, care sunt stăpânii a toate, nu mai rămân alte forţe decât cele ale raţiunii, şi alte arme decât cele ale inteligenţei şi cuvântului – care din fericire sunt ale noastre -, pentru a-i determina la acel ultim moment de reflecţie, de care este nevoie, pentru a salva omenirea”. Un mesaj ce pare a fi fost scris în această dimineaţă.
Volumul „Dialoguri epistolare săptămânale” este o carte vie, ancorată în actualitatea imediată, dar şi cu pagini memorialistice tulburătoare, nu o dată înfiorate de melancolia lui fugit irreparabile tempus. Prin pasionantul lor dialog, Ilie Rad şi Ion Brad sfidează mult trâmbiţata agonie a literaturii epistolare!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau