Flanări pe malurile Öresundului
Dimensiune font:
Örenas. Un cătun suedez pe malul apei indigo a Öresundului. Ceva mai departe de mal un castel medieval, transformat în hotel turistic. Copaci înalţi şi rămuroşi şi pajişti moi, mochete de fund de iaz cu vegetaţii arhiabundente. Stau în cerdacul conacului, lângă trunchiurile de piatră ale coloanelor şi parcă mă aflu sub o apă, o apă limpede, cu irizări de violet solar. Dincolo de strâmtoarea Öresundului, de ţinutul de mătase chinezească, aşezat ca o plasă sub un trapez, se zăresc zidurile castelului lui Hamlet, de la Helsingnor. Pare ireal de aproape. Ziduri ca de fum. Când se deşiră, când se lăţesc. Totul e încolăcit de ceţuri. Poate doar mi se năzare. În înalturi e multă limpezime şi un soare ca o vatră de cuptor abia răcită. Aud galop şi chiot de amazoane. Închipuiri. Pe sub copaci umblă suedeze trecute, uscate ca strugurii puşi în pivniţe ca să înfrunte iarna. Sunt participantele la o conferinţă privind poluarea mediului ambiant, găzduită în castel. Rătăcesc fără noimă, stând parcă la pândă, aşteptând ceva care poate nu se va mai întâmpla niciodată.
* * *
Mă opresc şi privesc îndelung apa caldă, albastră, a piscinei hotelului. În aerul rece suie funii lungi de abur. O pereche de vârstă mijlocie forfoteşte prin preajmă, dar n-are încă îndrăzneala unei scalde. Cobor pe poteci spre malul stâncos, pe prispa cu case, care e Örenasul. Casele lucesc ca felinarele, case împovărate de linişte, case ca în Skansen. Asta doar pe dinafară. înăuntru e mai multă căldură. Culorile ard, culori de văpaie. Nu e nimeni. Suedezii au plecat la lucru la Helsinborg sau Landskrona. Alţii au pornit în larg la pescuit, iar copiii la şcoală. Nimic nu se clinteşte. Domneşte o ordine perfectă în odăile nu prea mari, care sclipesc asemeni unor casete de bijuterii. Până şi podurile caselor se înfăţişează la fel de meticulos aranjate. Tot felul de vase de aramă atârnă de grinzile acoperişului. Laboratoare de alchimişti. Linişte şi încremenire. Din când în când scârţâie uşa prăvăliei unde se vând de toate, ori se aude un fâşâit de maşină, care se întoarce acasă. Încolo e atotstăpânitoare liniştea, adâncită de clipocitul ritmic al valurilor indigo.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau