Grota din stâncă şi grota din literă

 
Un experiment liric interesant, original, unic, după ştiinţa mea, găsim în „Grota şi literele” (Editura Eikon, 2013); e un exerciţiu al nevoinţei poetului în pustie, în felul recuperării trăirilor fiinţei interioare a monahului. În poemele lui George Vulturescu sunt, deopotrivă, icoana sihastrului („Daniel şi Misail”: „La Turnu, sub munţii Coziei, în stâncile de pe malul Oltului se află chiliile sihaştrilor Daniel şi Misail. Pe urmele lor, în grote uitate, osârdia acestor rânduri”, ne avertizează poetul), dar şi chipul ispititorului pentru că, iată, omul care se nevoieşte în pustie este omul ispitit.

Poezia din „Grota şi literele” nu e una a sentimentului religios; în orice caz, George Vulturescu nu scrie din amvon, în schimb, Îl protejează el, poetul, pe Domnul: „Îngropat adânc în gura mea e numele Tău/ precum într-un buncăr din care soldaţii încercuiţi/ nu mai pot ieşi/ numele Tău e însuşi buncărul în care suntem încercuiţi/ soldaţi bravi care ne facem nevoile peste tot/ Chiar şi literele poemului s-au gudurat una/ Pe lângă alta şi s-au strîns ca un şnur la gâtul meu./ atârnă ca o tăbliţă/ de metal încălzită la gâtul soldatului încercuit/ îngropat adânc în gura mea e numele Tău/ precum într-un buncăr din care soldaţii încercuiţi/ nu mai pot ieşi/ zidurile lui sunt de o vreme atât de lipite de mine/ de calota craniului meu în care eşti îngropat/ e ca o gingie crudă întreaga calotă/ şi orice sunet pe care încerc să-l pronunţ creşte din/ carnea ei ca şi dinţii/ Numele Tău este în siguranţă/ sub calota craniului meu e cald şi bine/ literele cresc când e cald şi bine/ precum cresc dinţii din gingia crudă/ adânc îngropat este numele Tău/ precum sunt în siguranţă soldaţii încercuiţi într-un buncăr/ în timp ce liberi îşi fac nevoile peste tot” („Numele Tău este în siguranţă”).
Într-o foarte inspirată prefaţă, Elogiul literei. Irina Petraş fixează modul în care un „reper real” („chiliile sihaştrilor”) e folosit „ca relansator al poemului-întrebare”. Mai mult încă, desluşind simbolistica textului: „Calota craniului se modelează pe măsura grotei sihaştrilor imitându-le firidele, singurătatea, neliniştita căutare. Poemul, viaţa, moartea, gândul răsucit în sine sunt unghere misterioase ale grotei, sunt chiar ele Grota care se lasă explorată trudnic, cu o încercare repetată de potrivire a literelor şi a semnelor”. În adevăr, în acest orizont, poezia lui George Vulturescu din „Grota şi literele” se alătură celei a lui Bogdan Ghiu, de exemplu, care căuta poemul în peştera literei ori în cutia de carton a omului şi poeziei („Cutie de carton cu om./ Om la carton-poezie”, scrie autorul „Urmelor de distrugere pe Marte”).
George Vulturescu serveşte, şi aici, aristocraţia stejarilor de pe Pietrele Nordului, trece, iarăşi, pe la Cetatea Zathmar, se întâlneşte cu orbul Row, cum a făcut-o în toată poezia sa; în ultima carte, însă, lasă pietrele din Nord şi caută experienţa grotei care, cum se vede, îi sporeşte poezia şi îi adaugă teritorii şi înţelesuri noi. (Va urma)