Iaşi: Muzeul de Artă va expune virtual lucrări de patrimoniu
Dimensiune font:
Muzeul de Artă din cadrul Complexului „Moldova” va expune virtual publicului o parte dintre lucrările din patrimoniu, prin intermediul unui sistem informatizat. Acesta va fi dezvoltat până în 2016, în cadrul proiectului de cercetare SIMAP - „Sistem inovativ de mediere artistică interactivă destinat valorificării patrimoniului de artă al muzeelor din România”. Publicul larg va avea posibilitatea să descopere, astfel, secretele din spatele unor binecunoscute imagini.
Proiectul va fi lansat luni, 27 octombrie, de la ora 11.00, la Sala „Eduard Caudella” (Casa Balș), de către Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Institutul de Cercetare în Chimie Macromoleculară „Petru Poni” şi Compania RomSoft. „Aceasta reprezintă o premieră la nivel naţional, pe plan mondial existând doar câteva iniţiative de acelaşi nivel de complexitate. Obiectivele cercetării cuprind, în primă instanţă, actualizarea informaţiilor existente despre capodoperele de artă modernă existente în pinacoteca ieşeană, ce vor fi expuse sub o formă inedită publicului”, precizează Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului „Moldova” Iași.
În valoare de 1.029.387 lei, SIMAP se derulează în perioada 2014-2016 şi este finanţat de către UEFISCDI - Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale.
Sursa foto: ghidulmuzeelor.cimec.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau