În cuibul „Madonei cu hermină”

 Familia nobiliară Czartoryschis a râvnit zadarnic, vreme de secole, să urce pe tronul Poloniei. Ar fi îndreptăţit-o să-l ocupe nu atât bogăţiile fără seamăn, cât spiritul luminat al acestor aristocraţi polonezi, care s-au situat de fiecare dată de partea progresului ţării. Numele lor era cunoscut lumii întregi. Demersul pentru independenţa Poloniei găsea ecou în cancelariile de la Londra sau de la Paris. Albionul reprezenta pentru aceşti nobili o a doua patrie. În 1800, la Puta Wuch, pe domeniile Czartoryschis, se înfiinţa un muzeu în care era expus tezaurul acestei familii nobiliare, dăruit astfel poporului polonez.

În 1831, când Polonia era ştearsă de pe harta Europei, colecţiile Muzeului Czartoryschis au fost trimise la Paris şi adăpostite acolo pentru vremuri mai bune. La 1876, la Cracovia s-a deschis într-un palat al familiei o secţie a Muzeului Czartoryschis. 1950 este anul în care Muzeul a fost reorganizat, iar în 1980 clădirea a fost renovată. Zecile de săli depun astăzi mărturie, prin comorile adunate de generaţiile Czartoryschi, despre rafinamentul acestei seminţii. Vizitezi Muzeul şi te simţi parcă pe o corabie a lui Noe, în care dintr-un corn al abundenţei a curs felurime de lucruri. Ce nu poţi întâlni în aceste odăi ? Arme împodobite cu peruzele, ori cu tot felul de pietre scumpe, harnaşamente din fir aurit, aurărie, argintărie, porţelanuri ale celor mai vestiţi meşteri din China, Japonia, Meissen, tapiserii veneţiene, table de şah din sidef şi câte şi mai câte, închipuite şi neînchipuite.

Nu este însă o opulenţă supărătoare, pentru că cele mai multe dintre aceste obiecte, fără a fi opere de artă, au darul de a înfiora prin frumuseţea şi tâlcul pe care-l poartă într-însele. Aceste nestemate, pentru care a curs poate sânge, s-au sacrificat vieţi, s-au purtat lupte fratricide, pălesc însă în faţa galeriei de tablouri. Sclipătul tipsiilor de aur, luciul podului, străluminarea paftalelor de argint se estompează sub iradierea acelui celebru tablou al lui Leonardo da Vinci „Madona cu hermină”. Un personaj feminin se proiectează pe un fond negru-albăstrui. Femeia şi hermina sa ca un vârtej de viscol în jurul gâtului. Însuşi chipul femeii are ceva sălbatec. Pare o nevăstuică speriată de lumina în care s-a trezit pe neaşteptate, ieşind din întunericul unei nopţi nu de păcură, ci de petrol negru-albăstrui. Mâna parcă nu-i aparţine. Are încremenirea de ceară a figurii. Dar viaţa nu e izgonită, nu ai sub priviri o statuie. Ochii pulsează, văd departe. Surâsul, ce filtrează stările adânci ale sufletului, ieşind astfel cu discreţie la lumină, topeşte imobilismul de gheaţă al conturului alcătuit din elemente şlefuite şi cizelate de un artist mânat de arzătoarea dorinţă a perfecţiunii.

Numai şi dacă ar fi achiziţionat şi păstrat doar această piesă pentru poporul polonez şi ar fi fost destul ca familia Czartoryschi să-şi asigure gloria eternităţii. Dar câte alte frumuseţi ale artei nu-s înfăţişate în sălile muzeului cracovian. Aceşti oameni, putrezi de bogaţi, n-au agonisit tezaure pentru a le închide în seifuri. N-au fost cutreieraţi de duhul îmbogăţirii cu orice preţ. Au avut nobleţea şi generozitatea spiritelor luminate. De n-ar fi fost aşa, numele lor s-ar fi acoperit de uitare. Din averile lor s-ar fi ales praful şi pulberea. Dar îmbrăţişând artele, spiritul, au câştigat posteritatea. Comoara lor e de fapt comoara unui neam întreg.

Sursa foto: wikimedia.org