Întâlniri inspiraţionale la început de săptămână
Dimensiune font:
Astăzi vor avea loc două conferinţe şi două proiecţii de filme documentare, în cadrul FIE. Ieşenii se pot întâlni, de la 12.00, cu primul român care a fost în spaţiu, de la 17.00 îl pot asculta pe Radu Vancu, iar de la 18.00 pot urmări două documentare ale TVR Iaşi. Intrarea este liberă la toate evenimentele.
Primul român care a fost în spaţiu vine la Iaşi pentru a susţine o conferinţă inspiraţională. Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu va vorbi despre „Explorarea spaţiului cosmic. Încotro?”, în cadrul prelegerilor Academiei, întregul eveniment de la Iaşi fiind desfăşurat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE). Dumitru-Dorin Prunariu se întâlneşte cu publicul ieşean astăzi, 22 mai, de la ora 12.00, în Aula Academiei Române, filiala Iaşi.
Dumitru-Dorin Prunariu
General-locotenent, Dumitru-Dorin Prunariu este membru de onoare al Academiei Române, Inginer aerospaţial, doctor în dinamica zborului în spaţiu. Pilot şi cosmonaut, acesta este primul român care a fost în spaţiu, împreună cu Leonid Popov, Soyuz 40, Saliut 6, 14-22 mai 1981. Între '98 şi 2004 a fost Preşedinte al Ageţiei Spaţiale Române (ASR), iar între 2011 şi 2014, Preşedinte al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic. În prezent este Preşedinte al Asociaţiei Române pentru Tehnologie şi Industrie Spaţială – ROMSPACE.
Despre poezie, cu pasiune
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi (BC) găzduieşte conferinţa „Identitatea poeziei române. Despre cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram”. Susţinută de Radu Vancu, întâlnirea va avea loc în această după-amiază, de la ora 17.00, la Sala „B. P. Haşdeu”.
Radu Vancu
Radu Vancu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional şi coordonează secţiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats şi John Berryman. A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Selecţii din poemele lui au fost traduse în engleză, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.
Seara se încheie prin proiecţii de filme documentare, începând cu ora 18.00, tot la BCU. FIE, în parteneriat cu TVR Iaşi, invită publicul la o seară de istorie, având ca temă evenimentele istorice ale anului 1918. Vor fi proiectate filmele documentare „România s-a născut la Iaşi” şi „Iaşi, capitală de război” (realizator Gabriela Baiardi, imagine Relu Tabără, montaj Loredan Baiardi). Filmele vor fi difuzate în Aula Bibliotecii, iar intrarea este liberă.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau