Lectura ca travaliu şi hrană duhovnicească (II)
Dimensiune font:
Lângă aceste tablete de evocare şi notaţii sentimentale despre literatura de ieri şi de azi, oferind, în primul rând, o hrană duhovnicească, Livia Ciupercă exersează în „Vorbele şi fapta” câteva registre noi, unele surprinzătoare. În „Destin”, „Aventura unei treziri”, „Puriceaşcă amintire” şi „Miss Felice”, de pildă, autoarea scrie nişte poeme în proză care cresc într-un lirism acroşant, amintind de primele proze ale Hortensiei Papadat-Bengescu (cele din „Ape adânci”, „Sfinxul” şi „Femeia în faţa oglinzii”) ori de Coca Farago:
„O salcie a adăstat, nu ştiu, şi nici nu vreau să ştiu cum, pe coasta unui deal, impropriu loc pentru un arbore - ce-n a sa geneză - iubeşte umezeala, linul loc, briza şi unda-nlăcrimată a apei, uneori, şi undiţa pescarului - mereu calm, întru aşteptarea, s-ar zice, a peştişorului aurit. Ei, uite-aşa, blânda făptură se vru ea liberă, şi-n largul ei. Stăpână peste fire. De-acolo, din înalt, avea privelişte sorindă, largheţea gestului prelins spre orice orizont. Nu m-aş mira să cred că-n minusculu-i căpşor, ea planuri multe... multe... zămisleşte. Până-ntr-o zi, când un fuior de nor zdrenţăros şi-ntunecat cuprinse cerul. Şi, însoţită, peste-acea zare, de-o arătare hulpavă şi fioroasă, porni un vals tornadă, cumplit de duşmănos. O, Doamne! Într-o clipă fu şi nu mai fu. Prăpăd. Speriată, din hruba sa solară, o rază de lumină vru să-mpace firea. Se aşternu peste înalt, cuprinde acea coastă a dealului sălciu, dar... Doamne, ce rămase-n urma norului înfrăţit cu cea furtună? Prăpăd. Şi blânda rază coborî, încetişor, şi lin. Se-apropie. Biata făptură sălcioasă, abia mai respira. «Ce faci, tu, draga mea? Te simţi tu bine?» «O, pui de rază argintată, eu mor, nu vezi? Sunt prea rănită. Mi-au rupt vrăjmaşii trunchiul prea firav. N-au vrut a mă ocoli, n-au vrut... n-au vrut... Şi-n mângâierea binecuvântată-a razei preadivine, epuizată, îşi dărui ultima suflare înaltului zenit, iubirea ei tăcută” („Destin”).
Altădată, în „Pe culmile Riripipe” şi „Mă simt înlănţuit de-un vis”, relatând despre întâlnirea cu un „humanoid... sau cam aşa ceva... Scheletic trup cu muşchi solzoşi şi ochii... o! ochii... afundaţi mult în orbite”, Livia Ciupercă exersează proza fantastică, pentru ca în „Căsuţa cu proptele” să abordeze registrul epicii realiste.
Unele notaţii, cum sunt „Ce nume poartă trădarea” şi „Un secol înlăcrimat, dar neînfrânt”, se dezvoltă în perspectiva unei retorici potolite a sentimentului patriotic, altele sunt romanţioase, scrise dintr-un prea plin sufletesc; în sfârşit, Livia Ciupercă îndrăzneşte şi în tonalitatea pamfletului („Trezire de bumerang”, „Martiricon pastelat”, „Zâmbiţi, vă rog!”), dar ironia autoarei e cordială, îl pune la punct pe „stimabil” (falsul psiholog de grup Felix Koradubian e un bun exemplu), dar nu urmăreşte demolarea lui. Între pildele pe care le arată Livia Ciupercă acestor vremi neprietenoase, rămâne aceea a Sfântului Cuvios Anatolie de la Optina: „Ca să ai pace, nu căuta prietenia nimănui! Şezi în chilia ta şi chilia ta te va învăţa toate (adică tot ce-i bun)! Chilia altora întotdeauna te învaţă ce e rău (sau îţi tulbură liniştea)!”. À bon entendeur, salut!
Studiile Liviei Ciupercă de istorie a culturii şi monografiile de autor, nu puţine la număr, despre I.Al. Brătescu-Voineşti, Paul Bujor, Dominic Stanca, Teodor Al. Munteanu, Al. Lascarov-Moldovanu etc., ca şi tabletele tipărite în diverse publicaţii, sunt reunite, acum, în volumul „Vorbele şi fapta”. Livia Ciupercă scrie despre ceea ce aduce atingere sufletului, în bine sau în rău, îşi urmăreşte cu pasiune nedisimulată scriitorii, de regulă, din planul secund al ierarhiilor valorice din istoria literaturii noastre, cărora le face monografii bine documentate în arhive, fonduri ale bibliotecilor publice şi, nu o dată, cu explorarea biografiei acestora.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau