Literatură, muzică şi arte plastice, la Biblioteca Judeţeană
Dimensiune font:
„Portativul literelor” şi „Culorile cărţii” intră în vacanţă, moment marcat de elevi, studenţi, profesori, părinţi şi bunici printr-o ultimă întâlnire a literaturii cu muzica şi artele plastice.
După un sezon în care copiii şi tinerii au pictat „nonconformist”, au participat la concerte simfonice, păstrând aceeaşi notă diferită, proiectele „Portativul literelor” şi „Culorile cărţii” intră în vacanţă, cu promisiunea că vor reveni în toamnă. Finalul de sezon aduce un eveniment ce reuneşte sâmbătă, 13 iunie, idealurile şi rezultatele celor două seturi de activităţi sub un singur nume „Sunet şi culoare”. Locul de întâlnire va fi sediul central al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, iar participarea este gratuită.
În cadrul proiectului „Portativul literelor” a fost realizată fuziunea dintre literatură şi muzică, cursanţii participând la audiţii muzicale şi lecturi publice din opera clasicilor literaturii româneşti şi mondiale. Finalul de sezon va fi marcat în acelaşi mod, urmând a fi audiate Sonata opus 7 nr. 4 în mibemol major, de Ludwig van Beethoven şi Studiul de concert nr. 2 „La leggierezza”, de Franz Liszt, iar compoziţiile vor fi studenţii Mihaela Spulber (Compoziţie) şi Mădălina Andrieş (Dirijat), coordonaţi de Cristina Răducanu, lector universitar doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi.
Momente speciale vor fi desfăşurate şi pentru a marca încheierea, pentru câteva luni, a activităţilor ce au fost derulate sub genericul „Acuarela jucăuşă: Fantezie şi îndemânare printre rânduri de culoare”, parte a proiectului „Culorile cărţii”. „Prin intermediul proiectului Culorile cărţii se încearcă punerea în valoare a zonei de convergenţă a literaturii cu artele plastice. În aceste activităţi au fost implicaţi elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi şi bunici. Cu această ocazie, va fi inaugurată o expoziţie care cuprinde toate creaţiile participanţilor la acest proiect, realizate pe parcursul a câteva luni ”, anunţă Mihaela Morariu, şef Serviciu Proiecte şi Programe Culturale, PR în cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi.
Îndrumătorii acestui atelier au fost studenţii voluntari Sabina Drânceanu, Bianca Irimia, Alexandra Codreanu, Gabriela Potorac, Andrei Alupoaiei, Alexandru Păduraru, Cătălin Mihai, Ştefan Diaconu, coordonaţi de drd. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftim de la Institutul de Pregătire Psiho-Pedagogică şi Consiliere al Universităţii de Arte „G. Enescu”. De la eveniment nu vor lipsi micii învăţăcei de la Cercul Pictură „Voroneţ”, alături de profesorul învăţător Cristina Corcaci şi Asociaţia „Familia Nostra” Iaşi. Andreea IGNEA
Îndrăgitele activităţi creative din cadrul proiectelor „Portativul literelor” şi „Culorile cărţii” vor fi reluate din toamnă. Până atunci, îi puteţi cunoaşte pe cursanţi şi îndrumători şi le puteţi admira rezultatele muncii sâmbătă, 13 iunie, de la ora 13.00, la finalul de sezon al întâlnirilor literaturii cu muzica, pe de o parte, şi cu artele plastice, pe de alta, concretizate în evenimentul „Sunet şi culoare”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau