Maeştrii italieni la Prado

Fra Angelico, Giovani de Fiesole, pe numele său din actele de stare civilă, un anticanonic, e unul dintre demiurgii italieni aflaţi în colecţia Muzeului Prado. Artistul a dorit fierbinte să se rupă de canoanele manierismului înaintaşilor, să scape de „formulele de origine sieneză” ale maestrului său Lorenzo Monaco şi de tentaţia mimetică a colorismului gotic, de obsedanta prezenţă în pictură a nuanţelor de aur şi albastru, socotite pioase. Inovatorii din quattrocento, promotorii naturalismului şi monumentalului, nu erau văzuţi cu ochi buni mai ales în mănăstiri, acolo unde dogma era respectată stricto senso, iar noul, chiar şi în pictură, catalogat drept eretic.
Fra Angelico avea un statut ingrat. Era călugăr într-o abaţie, la Fiesole. Făcea parte din Ordinul Dominican şi a ajuns chiar la cinul de stareţ la San Marco, în Florenţa. Această comunitate monahală era renumită ca citadelă a rigorismului. Se opunea acerb avangardei umaniste, ce se manifesta tot mai activ în ciuda celor mai catolici decât Papa. Apărătorii înfocaţi ai tradiţiei din aceste mănăstiri considerau că direcţia în care se dezvoltase pictura în secolul al XIV-lea, cu al său cromatism auriu şi albastru, şi felul în care pictorii compuneau suprafeţele, dând la iveală preţiozităţi sentimentale şi zugrăvind imaterial trupurile, reprezenta spiritul dreptei credinţe. Fra Angelico era un credincios în deplinătatea accepţiunii termenului. Înainte de a se apuca de pictat se ruga şi cerea parcă binecuvântarea Dumnezeiască. Cei care i-au fost aproape au mărturisit că atunci când picta o scenă a Răstignirii lui Isus Fra Angelico lăcrima. În făptura sa se produceau seisme. Credinţa şi respectarea condiţiei călugăreşti îl îndemnau să respecte maniera gotică în meşteşugul pictural, dar spiritul de creator care râvneşte la rostiri, ce n-au mai existat până la dânsul, îl îndrepta inexorabil spre orizonturi înnoitoare. E o sfâşiere din care artistul iese nu totdeauna şi nu uşor biruitor. Izbuteşte uneori să-şi depăşească condiţia şi să frângă puterea blestemului ce parcă vrea să-l ia ostatic.
Tumultul vieţii inundă unele dintre pânzele sale. Acestea capătă un dinamism vital şi-s învăluite într-o atmosferă vie. Pulsează sanguin. Pictorul-călugăr prevesteşte pe moderni prin anumite elemente ce apar în creaţia sa şi pe care el nu le-a socotit stricătoare, ci armonice cu concepţia religioasă al cărei adept era. E vorba de o limpezire a compoziţiei, de o dimensionare mai echilibrată a spaţiului şi de o supleţe aeriană a liniilor. În operele sale apar şi primele semne ale clar-obscurului. „Altarul”, lucrarea expusă în Muzeul Prado, ilustrează convingător pendularea artistului între tradiţia înrobitoare şi inovaţia captivantă. Serafismul din „Adoraţia Maicii Domnului” este umbrit printr-o fină forţă de sugestie de zvâcnire a vieţii, care parcă s-a prelins din fiinţa meşterului prin degetele lui pe penel şi apoi pe pânză. Fiorul vieţii celei adevărate îl colindă, se vede, fără încetare pe pictor. Exegeţii lui Fra Angelico s-au arătat uimiţi că această modernitate a viziunii, atâta cât poate fi detectată în opera sa, a diminuat odată cu trecerea anilor, cu înaintarea spre asfinţitul cel de neocolit. Nu-i greu de înţeles acest lucru. Se ştie că pe măsura apropierii de marea trecere, omul e tot mai preocupat de lumea de dincolo. Firesc să se fi întâmplat la fel şi cu Fra Angelico. De asta, pesemne, şi-a temperat în anii ultimi ai vieţii chemarea spre redarea existenţei omeneşti în efervescenţa şi adevărul ei. Păcatul de a adera la tendinţele moderniste ale veacului său îl frământa, se vede, pe Fra Angelico.
Apariţia sa în pictură s-a produs relativ târziu. Prima sa operă, „Altarul de la Fiesole”, a realizat-o în 1428, când avea 40 de ani. Aşa se şi explică puţinătatea şi întinderea redusă a accentelor moderne în pictura sa. A mai trăit după zugrăvirea primei pânze doar 27 de ani. O parte dintre aceştia sunt anii coborâtori ai vieţii, când pictorului îi era tot mai greu să se rupă din „lanţurile” tradiţiei şi să se lepede de concepţiile sale, ce erau convingeri şi nu credinţe de împrumut sau convenienţă. (Va urma) 

Sursa foto: wikimedia.org