O nouă recunoaştere pentru Cristian Mungiu
Dimensiune font:
* regizorul ieşean Cristian Mungiu a fost invitat să facă parte dintre membrii Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice * Academia este cea care acordă premiile Oscar
Educaţie, muncă, regie, scenografie, film, om. Regizorul ieşean Cristian Mungiu, alături de alte peste 650 de persoane, a fost invitat să fie unul dintre membrii Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice care acordă prestigioasele premii Oscar. Mai mult, Cristian Mungiu este unul din cei 18 cineaşti menţionaţi la mai multe categorii, el apărând atât „regizori“ şi „scenarişti”. Dacă acceptă invitaţia de a se alătura membrilor Academiei, va trebui să opteze pentru o singură categorie.
Într-un interviu acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, Cristian Mungiu a declarat legat de activitatea lui ca regizor faptul că „poate sunt dintre cei fericiţi care au ajuns să facă ce le era dat mai bine, deşi sincer cred că aş fi fost un bun pădurar. M-am gândit de multe ori că dacă mi-ar fi plăcut să fac altceva, mi-ar fi plăcut să fiu pădurar, să am pădurea mea să tai crengile uscate”.
Puteţi citi şi: Emeric Imre, într-un concert caritabil Crucea Roşie
Celebritate sau omenie?
Invitaţia de a face parte din Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice este o nouă recunoaştere a excelenţei regizorale şi scenaristice a ieşeanului Cristian Mungiu, laureat al Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2007 pentru lungmetrajul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi câştigător al premiului pentru regie la ediţia din 2016 a aceluiaşi festival, pentru filmul „Bacalaureat”. Pentru a fi selecţionat, un nou recrut trebuie să fie susţinut de doi membri ai Academiei care apreciază că acesta „a avut realizări excepţionale” sau să fi fost nominalizat la Oscar.
„Celebritatea e o valoare foarte volatilă şi nu e bine să îţi doreşti să fii celebru. Nu mi-am dorit niciodată şi port acest mic moment, nu de celebritate, ci de notorietate, cu multă grijă şi cu multă îngrijorare. E foarte tragic dacă îţi doreşti să fii celebru pentru că atunci ai nevoie mereu de evenimente care să continue să hrănească nevoia asta a ta de celebritate, care e un lucru ce dispare la cea mai mică suflare. Încerc să mă agăţ în viaţă de valori mai solide decât notorietatea”, a declarat Cristian Mungiu în cadrul aceluiaşi interviu.
Puteţi citi şi: Cristian Mungiu: „Cred că sunt un părinte responsabil şi care în timpul lui liber face şi film”
Acesta se alătură uneia dintre cele 17 ramuri ale Academiei care acordă faimoasele statuete. Printre cei 683 de noi invitaţi, reprezentând circa 60 de ţări, se află 28 de câştigători ai premiilor Oscar şi 98 de nominalizaţi, informează Academia, citată de AFP (Agence France-Presse).
Larisa LAZĂR
„Important e ce-i în spatele notorietăţii ăleia şi sper ca uneori oamenii care vor să se întâlnească şi să vorbească cu mine să reuşească să treacă de aspectul ăsta al notorietăţii şi să ajungă la ceva mai profund şi că respectă ceva din ceea ce fac eu” - regizorul Cristian Mungiu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau