Peste 300 de piese reunite în expoziţia „Heraldică în medalistică”
Dimensiune font:
Complexului Muzeal Naţional „Moldova” (CMNM) Iaşi - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” organizează în perioada 12 noiembrie – 15 ianuarie 2015, expoziţia „Heraldică în medalistică”, reunind peste 300 de piese, în majoritate medalii, ale colecţionarului Vilică Munteanu, din Bacău.
„Medaliile, toate româneşti, sunt bătute începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până în zilele noastre şi reprezintă o parte din cele cu tematică heraldică, adunate de mai bine de trei decenii de colecţionarul băcăuan”, precizează organizatorii.
Pasionaţii genului vor regăsi aici simboluri heraldice ale statului dac, ale ţărilor române, ale unor voievozi, ale Principatelor Unite, ale României de la 1862 până în prezent etc. Un loc important îl ocupă medaliile reprezentând unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Arhivelor Naţionale. Expoziţia este completată cu câteva zeci de insigne.
Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, de la ora 16.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau