Povestea heynalului

Istoria face parte din fiinţa intimă a polonezului, din plămada lui sufletească. A nu se înţelege că este paseist. Privirile lui se întorc spre trecut, dar sunt puternic ancorate în realitatea prezentă şi mereu aţintite în viitor. Fără trecut oamenii s-ar simţi dezrădăcinaţi. Istoria nu a fost de loc generoasă cu acest popor. Dimpotrivă, crudă. Secole de-a rândul statul polonez a fost şters de pe harta Europei. Polonia s-a împărţit la masa imperiilor, dar polonezii şi-au păstrat neştirbită fiinţa naţională, au renăscut de fiecare dată mai viguros. De asta tot ce are atingere cu istoria, cu lupta poporului de-a lungul veacurilor existenţei sale, reprezintă o valoare sacră pentru fiecare polonez. Pentru cracovieni, îndeosebi.

De secole, zi de zi, ceas de ceas, în turnul Marianski din Piaţa Mare a oraşului un gornist vesteşte întregii suflări a Cracoviei rotunjirea orelor. În tenebrosul Ev de Mijloc, când tocmai ferestruica din turn se deschisese şi goarna deşira ca de obicei sunetul peste zidurile cetăţii, o săgeată tătară i-a înăbuşit pe neaşteptate cântecul. Un geamăt al stingerii instantanee a vieţii şi cântului. Tătarii năvăliseră cu hoardele lor şi călcau sub copitele cailor aprigi pământul Poloniei. Era întâia mare invazie tătară asupra Europei din 1241. Moarte, pârjol, pustiire.

Sunetele heynalului au fost sugrumate pentru o vreme. Dar alt gornist a urcat în turn şi, chiar dacă viaţa nu reintrase cu totul în drepturile ei, cracovienii primeau de acolo de sus, de la ferestruica aidoma unei colivii de pasăre, vestirea trecerii orelor, a timpului. Într-un şir neîntrerupt. Până acum câţiva ani, când succesiunea gorniştilor părea să se sfârşească. Murise cel care acceptase să-şi petreacă ani şi ani zilele în turnul Marianski. Se căuta, dar nu se găsea un continuator. Exista posibilitatea unei soluţii mai simple, apelul la o bandă magnetică. Dar cracovienii au reacţionat prompt şi vehement. Heynalul trebuia să rămână heynal. Surogatele nu-şi au locul când e vorba de istorie. S-a căutat şi s-a găsit un nou gornist. Sincopa a fost evitată. Din oră în oră cântecul gornistului încolăceşte, ca în urmă cu sute de ani, întinderile Cracoviei. Un cântec răscolitor şi plin de catifelate acorduri, ce se frânge sub oţelirea otrăvită a săgeţii tătare, ca peste o altă oră să reînvie aşa cum mereu, în ciuda tuturor stihiilor, au renăscut aceste meleaguri.

Din devălmăşiile istoriei oamenii au ieşit mai puternici, mai hotărâţi să nu se lase striviţi de asuprirea timpurilor neprielnice. Ce altceva înseamnă cântecul întrerup pentru o clipă, dar neînfrânt niciodată, vestirea gornistului care anunţa întregii suflări a Cracoviei trecerea orelor în nesfârşirea timpului.