Pribeag în veacul bezmetic şi bolund (II)

 Celălalt etaj al poeziei lui Vasile Burlui din „Câmpiile Okavango”, cel metafizic este structurat, ca în întreaga sa lirică, în sugestiile mitologiei Egiptului (Osiris şi Nefertiti sunt „figurile” invocate aici, în poeme precum Lamentaţiile faraonului sau Amici,'sto di perdetti!), între fiordurile Nordului şi în povestea Sodomei şi Gomorei, a lui Loth din Vechiul Testament: călător spre galaxii îndepărtate, părăsind pământul Apocalipsei şi ieşind din „blestemul” lui Cain de a rătăci în pustie, fiinţa pleacă spre alt zenit, după ce „protonii” săi se vor fi împrăştiat în unda letală pentru seminţia lui Loth: urmaş al lui Cain în „Solilocvii”, „Via Dolorosa”, „Interogaţiile lui Aşur” ori „Concert brandenburgic” şi al lui Loth în „Câmpiile Okavango”, poetul rămâne călătorul în timp, înspre lumina focului magic din înalt: „Sunt călător spre galaxii îndepărtate/ şi doar dintr-o-ntâmplare sunt cu voi./ Pe umăr port desaga visurilor sparte/ şi-n suflet curgerea de lacrime şuvoi./ Sunt călător în timp, dar timpul meu/ În curgerea de veacuri încă n-a sosit./ M-oi odihni la noapte-n Elizeu,/ Dar voi pleca în zori spre alt zenit./ Atunci voi încălţa din nou sandaua/ şi, primenit în straiele de tort,/ Voi lepăda pe ceruri iar mantaua/ De suferinţi ce-n inimă le port./ În veacuri mă va răsfăţa secunda/ Purificat din nou în arderea de tot,/ Protonii mei împrăştiaţi în unda/ Ce-a mistuit semínția lui Loth./ Şi risipiţi în stelele bolnave/ Sau adormite-n haosul letargic,/ Vor reaprinde flăcările-n slave/ Recuperaţi pe firmament în focul magic” („Timpul meu”).

Pribeagul (pelerinul, călătorul, argonautul) rămâne figura dominantă şi în această carte, cum, la fel, lăuntrul său se constituie în orizontul unei trăiri erotice de dincolo de fire, proiectată într-o constelaţie, într-o stea „fără pereche” spre care se grăbeşte sau în iubirea, rătăcită „la margine de veac”, pentru misterioasa Eola; poezia din „Câmpiile Okavango”, însă, introduce, în această ecuaţie a trăirii erotice, o subtilă deplasare de sens, un semn nou; textul e alternativa letală a vieţii, cu fiecare poem, fiinţa moare pentru că, iată, erosul e în viaţă, moartea, în textul ei: „Cu fiece poem pe care-1 scriu,/ îmi pare că mă părăseşte o iubită,/ Lăsându-mă cu suflet gol şi prea pustiu/ şi suferind de-o boală neîntâlnită./ Cu fiece poem pe care-l scriu,/ Mă risipesc ca roua-n miezul verii,/ Ca razele-n amurgul vioriu,/ Ca flacăra ivită din topirea cerii./ Cu fiece poem pe care-1 scriu,/ Ascund sub pleoape-o lacrimă-n surdină,/ Mă ispitesc cărări pe care nu le ştiu,/ Cu inima de suferinţă plină./ Cu fiece poem pe care-1 scriu,/ Mai rup din mine, sfântă, o bucată,/ Grăbindu-mă spre constelaţia din care viu/ şi-n care ştiu, ajunge-voi vreodată” („Cu fiece poem”).

Mai mult încă, fiinţa trăieşte asemeni efemeridei: noaptea e a pasiunii, a prezenţei din absenţă, ziua este a pierderii, a risipirii în pustia negurii, a pâclei. În recluziune, trecând proba labirintului prin „jilave unghere”, pribeagul, între argonauţi cu nava sfărâmată, alege calea fără sfârşit din adânc spre adânc; expresia lirică aminteşte procedeul căruia A. Gide i-a spus „la mise en abyme”: pictorul care pictează un pictor pictând e, aici, poetul care pătrunde în visul „ei” pentru a visa că o visează pe însăşi Eola: „În visul tău visam că te visez pe tine,/ În visul meu visai că mă visezi,/ Balanţele iubirii aveau ca să se-ncline,/ Iar cumpăna din suflet să o pierzi./ Când visurile sfinte-n calendar/ Au fost strivit planetele în goluri,/ Lumea povârnită ca să piară iar,/ Îşi mai ascunde azi povestea în simboluri./ Trăind în visul tău mă ştiu prea bine/ şi-mi amintesc că niciodată altfel n-o fi fost./ Pariul pentru timpul care vine,/ Când visul se sfârşeşte, nu mai are rost./ şi dacă cercul magic sfărâmat/ Atârnă inutil pe colţ de constelaţii,/ Din spaţii mai pătrunde cântul perimat/ Cu scâncetul vestalei în libaţii” („Cercul magic”).

Poet al veacului bezmetic şi bolund, deopotrivă, orfic în elegiile pribeagului rătăcitor prin constelaţii, Vasile Burlui dă şi în „Câmpiile Okavango” măsura deplinei sale înzestrări artistice.