Profesorul Ilie Dodea

 Cadru didactic universitar, publicist şi om de litere, Ilie Dodea a fost călăuzit de aforismul care-i aparţine: „Ori scrie, ori săvârşeşte ceva despre care să se scrie”. Pentru tot ceea ce a realizat, Ilie Dodea a fost elogiat de contemporani, printre ei aflându-se scriitorul Aurel Leon şi prof. dr. C. Gh. Marinescu.

 S-a născut pe 6 iulie 1934, în comuna Dagâța, din judeţul Iaşi. A urmat şcoala primară în satul natal, o şcoală profesională la Roman, iar clasele liceale la Liceul Internat din Iaşi. Apoi, a frecventat secţia de Ştiinţe economice a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1969. Pentru câţiva ani, a funcţionat aici ca şef al Catedrei de Ştiinţa conducerii societăţii (1976 - 1979). Revine la Iaşi, fiind numit director al „Școlii de partid”, unde a funcţionat până în 1984.

Fiind considerat un om cu prea mare „personalitate” şi un „incomod”, a fost transferat ca director al Centrului de Librării din Iaşi, unde a lucrat între anii 1984 - 1989. Concomitent cu muncile de conducere şi administrative, Ilie Dodea a desfăşurat o îndelungată activitate didactică la Catedra de Ştiinţe sociale a Institutului de Medicină şi Farmacie. Printre contribuţiile sale ştiinţifice se află abordarea unor probleme cum ar fi: „Omul, principala resursă a progresului societăţii contemporane”; „Căi şi metode de stimulare şi fructificare a creativităţii naţionale”; „Contribuţii în domeniul fundamentării principiilor şi metodelor ştiinţei conducerii”; „Premiile Nobel acordate în perioada postbelică” sau Contribuţii în domeniul Biologiei. Ca intelectual cu multiple resurse creatoare a fost o prezenţă de seamă în publicistica ieşeană şi totodată un talentat creator în domeniul literaturii, abordând genul aforismelor şi al epigramei, multe dintre scrierile sale văzând lumina tiparului în reviste şi almanahuri literare.

 Prematur, în ziua de 27 august 1989, profesorul Ilie Dodea a trecut în lumea veşnică. A fost înmormântat la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Pe mormântul lui pot fi citite cuvintele: „Nu mi-e teamă de moarte, ci de faptul că dincolo de viaţă nu voi mai putea gândi”.