Psihologia minciunii şi anxietatea
Dimensiune font:
Două workshopuri susţinute de dr. prof. Ion Duvac la Grand Hotel Traian se vor desfăşura pe 22 şi pe 24 iulie.
Încă de când mici copii, pentru a ne învăţa că este bine să fim oneşti, părinţii ne spuneau un proverb devenit peste ani un mod de a te purta. „Minciuna are picioare scurte” spuneau ei atunci, iar acum i se scurtează de tot. Cum? Prin cursul „Psy the Lie”, susţinut pentru prima dată la Iaşi. Cei pasionaţi de psihologia minciunii pot afla duminică, 24 iulie, între orele 15.00 şi 21.00 cum să citească o frază dincolo de cuvinte, mai aproape de privirea interlocutorului. Având în vedere succesul înregistrat, profesorul asociat dr. Ion Duvac, CEO & Founder Psychological Profiler Academy a organizat în premieră în Iaşi cursul „Psy the Lie”, „în cadrul căruia învăţa să descoperi adevărul utilizând metode şi tehnici specifice agenţiilor de spionaj. Cursul are la bază atât metodologia folosită de ofiţerii CIA Philip Houston, Mike Floyd, şi Susan Carnicero cât şi experienţa profesională deosebită în domeniu a prof. asoc. dr. Ion Duvac”, declară organizatorii. Cei trei ofiţeri CIA sunt autori ai bestseller-urilor „Spy the Lie” şi „Află adevărul”, traduse recent şi în limba română.
Publicul ţintă al acestui curs ar trebui să fie format din specialişti din domeniul HR (Resurse Umane), ofiţeri de compliance şi integritate, poliţişti, psihologi, procurori, judecători, avocaţi, negociatori, specialişti în coaching şi chiar agenţi de vânzări. Tematica întâlnirii este psihologia minciunii, imaginea dezirabilă, comunicarea nonverbală, analiza dinamicii microexpresiilor, tehnici de spargere a rezistenţelor, manipulare şi persuasiune în comunicare. Costul cursului este de 200 lei, iar plata se face la începutul acestuia.
„Anxietate şi sexualitate”
„Organul sexual al omului este Psihicul, toate celelalte sunt anexe”, aşa începe prezentarea evenimentului susţinut tot de prof. asociat dr. psiholog Ion Duvac pe 22 iulie, la Grand Hotel Traian, între orele 18.30 şi 21.00. La acest workshop se va discuta despre intimitate - niveluri ale intimităţii; atribute de rol – feminin/ masculin; anxietatea şi instabilitatea comportamentului sexual; care sunt factorii implicaţi şi trăirile în declanşarea şi menţinerea anxietăţii; cum înţelegem anxietatea; cauze şi efecte ale unei vieţi sexuale nesatisfăcătoare, tulburări de dinamica sexuală şi studii de caz; tehnici de optimizare a performantelor sexuale. Costul pentru participarea la workshop este de 30 lei, iar plata se face în ziua workshopului.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau