Septembrie finlandez
Dimensiune font:
Zbor în noapte spre nord. Unsprezece mii de metri. Silueta BAC-ului lunecă deasupra unei blăni de nori, o tundră răscolită de boturi de reni.
Chivotul de cer, în care ne aflăm, e tivit sub streaşină cu roşu şi cu galben-portocaliu.
— Aici, sus, s-a ascuns lumina zilei care a apus.
Sunt vorbele stewardesei Oana Mânu, în sufletul căreia au lăsat urme, ca nişte tatuaje, milioane kilometri de zbor. Nimic din acea indiferenţă, invulnerabilitate, care par proprii acestor femei ale văzduhului. Ne povesteşte despre frică, o frică paralizantă, pe care, culmea, trebuie să o tăinuieşti, despre masca pe care trebuie s-o porţi uneori, despre frumuseţea meseriei care vine din sentimentul imprevizibilului şi al nesiguranţei.
- Ai în faţă mereu ceva la care nu te aştepţi, pe care nu-1 ştii. Trebuie...
Avionul secţionează transparenţe de acvariu. Oana Mânu îmi spune ceva trist despre un coleg care a scăpat dintr-un accident înspăimântător.
- Parcă nu mai e el. I-au murit ochii, i-a murit chipul.
Cu o voce tărăgănată, tipică prin cadenţarea cuvintelor pentru această lume, o altă fată ne anunţă prin telefon că suntem deasupra unei Baltici răvăşite de furtună. Jur împrejurul nostru încremenire de catedrală părăsită la ceas de răzmeriţă. Ne apropiem de sfârşitul zborului şi clipele au o scurgere exasperant de leneşă. Avionul coboară. Sfârtecă blana de nori de la mare altitudine, apoi destramă pânzeturi cumulus şi ne aflăm, pe neştiute, deasupra oraşului Helsinki. In noapte, capitala Finlandei, luminată abundent, pare o uriaşă casetă de antracit doldora de bijuterii. De la aeroportul modern, simbioză originală între lemn, aluminiu şi nichel, cu silueta de imensă cabană montană, cu streaşină rezemată de pământ, o pornim spre Helsinki. Ora 22. Nu departe de aeroport, oraşul, miriapod fosforescent, cu case sobre şi liniştite, ca nişte temple asiatice, case învelite în scândură vopsită alb, blocuri din cărămidă şi ciment, dreptunghiuri cu acoperişuri în două ape de culoare roşie. Străzile sunt pustii. Tramvaiele verzi, roşii, galbene, pictate cu reclame pentru dulciuri, ţigări americane şi cafea, tramvaie-jucării la Dysneyland, propagă unde sonore, flux şi reflux în golfurile de linişte ale unui oraş care-şi trăieşte nopţile în casă.
*
Centrul, zona din preajma hotelului Marski şi a supermagazinului Stokmann. Clădirile mătăhăloase, sedii de bănci, magazine, hoteluri, clădiri mai puţin înalte ca în alte părţi ale lumii, din care se aud mitraliind maşini electronice de calcul, sunt înfăşurate la fiecare etaj în chimire luminoase ce se aprind şi se sting succesiv. Oraşul parcă pluteşte pe mare, aduce cu platformele petrolifere din larg. Pe asfaltul lucios, o piele tăbăcită, mai sună paşi, paşii grăbiţi ai celor întârziaţi, paşii dezarticulaţi ai alcoolicilor care se târăsc spre nicăieri, sau cei puţin trişti ai tinerilor îndrăgostiţi care lungesc clipele şi aşa deşirate ale nopţii, îndepărtând iluzoriu momentul despărţirii, ori paşii, apăsaţi insolent, ai celor aşteptaţi la intrările marilor hoteluri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau