Simpozion național la Muzeul Unirii
Dimensiune font:
Muzeul Unirii din Iaşi este gazda Simpozionului Naţional „Relaţiile internaţionale, statele-naţiuni şi configurarea păcii mondiale”, organizat de Asociaţia de Relaţii Internaţionale „Est-Democraţia”. Manifestarea se desfăşoară în perioada 7-8 noiembrie, începând cu orele 9.30, şi cuprinde o secţiune cu tema „Iaşul şi spaţiul geopolitic din nordul Mării Negre – de la crizele regionale la cooperare şi dezvoltare”.
„Aflat la frontiera de est a Uniunii Europene, oraşul universitar din România cel mai apropiat de conflictele recent izbucnite, Iaşul trebuie să devină un spaţiu al dezbaterilor ştiinţifice, al analizelor riguroase, cu atât mai mult cu cât logistica instituţională şi resursele umane permit acest lucru”, afirmă organizatorii.
Formată din studenţi, doctoranzi, cadre universitare de la Universitatea „Al.I. Cuza” (Facultatea de Istorie) din Iaşi şi cercetători ai Academiei Române, Asociaţia „Est-Democraţia” propune aducerea în dezbatere publică a evenimentelor interne şi internaţionale care generează influenţe multiple asupra spaţiului Europei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau