Spectacol cu şi despre oamenii de pe scena Naţionalului
Dimensiune font:
Astăzi, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional, va avea loc spectacolul aniversar alături de întreaga trupă de teatru a instituţiei. „Teatru 200” poartă semnătura regizorului Cristian Hadji-Culea.
Multipla sărbătoare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi (TNI) prinde viaţă în această seară, la premiera spectacolului „Teatru 200” în regia lui Cristian Hadji-Culea, pe scena Sălii Mari, de la ora 19.00. Spectacolul va fi pus în scenă ca un omagiu adus celor 200 de ani de la prima reprezentaţie a unei piese de teatru în limba română, 175 de stagiuni naţionale, 120 de ani de la inaugurarea clădirii şi 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru evreiesc din România, la Iaşi.
„În spectacol este vorba despre trupa acestui teatru şi va face vizibilă forţa, talentul şi diversitatea pe care această trupă o aduce în peisajul teatral românesc, implicit în cel al Iaşilor”, a declarat Cristian Hadji-Culea, directorul general al TNI.
Programul serii
Reprezentanţii instituţiei anunţă că, înaintea începerii evenimentului din Sala Mare, artistul Andrei Cozlac va face din faţada Teatrului un loc în care istoria prinde viaţă printr-un moment de video mapping. În foaier va avea loc lansarea volumelor „Vârstele scenei”, semnate de criticul de teatru Ştefan Oprea, care, după cum transmite şi directorul general al TNI, „este un cronicar teatral care urmăreşte de peste 50 de ani întâmplările teatrale din Iaşi” şi, cu această ocazie, va fi lansat şi Albumul aniversar Teatru 200, editat de Naţionalul ieşean.
Piesa „Teatru 200” aduce în faţa publicului, în momente diferite ale acesteia, întreaga trupă de actori angajaţi ai Teatrului, care vor „reînvia cele mai reprezentative momente din marile spectacole ale ultimelor stagiuni ale Teatrului”. Alături de aceste scene, prima piesă în limba română, „Mirtil şi Hloe” de Gheorghe Asachi, va fi montată de Irina Popescu Boieru, iar din distribuţie fac parte Beatrice Teişanu şi Alexandru Torboli.
Din distribuţia piesei a cărei premiere va avea loc în această seară, de la ora 19.00, fac parte Brânduşa Aciobăniţei, Doru Aftanasiu, Mihaela Arsenescu Werner, Constantin Avădanei, Andreea Boboc, Monica Bordeianu, Georgeta Burdujan, Daniel Busuioc, Adi Carauleanu, Anne Marie Chertic, Călin Chirilă, Petru Ciubotaru, Haruna Condurache, Teodor Corban, Antonella Cornici, Ionuţ Cornilă, Emil Coşeru, Puşa Darie, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Petronela Grigorescu, Radu Homiceanu, Diana Ignat Chirilă, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Ada Lupu, Cosmin Maxim, Dumitru Năstruşnicu, Constantin Puşcaşu, Irina Răduţu Codreanu, Oana Sandu, Catinca Tudose, Horia Veriveş, Dionisie Vitcu şi Gelu Zaharia. Colaboratorii Teatrului sunt Delu Lucaci, Andrei Grigore Sava şi Nicolae Ionescu, dar şi studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu”, Facultatea de Teatru: Andrei Andriucă, Sebastian Munteanu, Diana Beşchia, Iuliana Budeanu, Beatrice Teişanu, Alexandru Torboli, Gelu Ciobotaru, Andrei Iurescu, Irina Tocănel.
„Teatrul Naţional m-a făcut bogat, dăruindu-mi peste 250 de întrupări, eu dându-i din anii pe care mi i-a dat Dumnezeu, doar 53. Sunt recunoscător. Te iubesc, Teatrul meu!”, mărturiseşte Petru Ciubotaru, actor al Teatrului Naţional.
Scenografia piesei este semnată de Dragoş Buhagiar, de video s-a ocupat Andrei Cozlac, în timp ce muzica originală este semnată de Vlaicu Golcea. Mişcarea scenică stă sub talentul Oanei Sandu, Iuliana Gherghescu a fost asistent de scenografie, în timp ce Irina Creţu asistent regie.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau