Trei feţe ale teatrului, prezente la Naţionalul ieşean
Dimensiune font:
Astăzi, de la ora 20.00, Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi va găzdui spectacolul „Portrete”. Protagoniştii piesei sunt Medeea Marinescu, Marius Manole şi Maia Morgenstern, care vin la Iaşi pentru a-şi împărtăşi poveştile de viaţă.
Trei mari personalităţi ale teatrului din România, trei mai oameni debordanţi de talent actoricesc şi trei mari „M” ai sferei teatrale din ţară vor urca pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi (TNI) în această seară, începând cu ora 20.00. Medeea Marinescu, Marius Manole şi Maia Morgenstern vor interpreta piesa „Portrete” la Sala Mare a TNI, iar organizatorii anunţă că seara va debuta cu prezentarea celor trei protagonişti prin nişte proiecţii din spectacolele prezentate de-a lungul acestor ani pe scena Naţionalului din Iaşi, după care vor „încânta publicul ieşean cu momente speciale”.
„Medeea şi Marius fac mărturisiri despre alegerea profesiei de actor, despre pasiunile lor, iar astfel, evenimentul devine o întâlnire între prieteni, muzica interpretată la pian alternând cu poezia. În tot acest timp, tu, prieten-spectator, zâmbeşti, plângi, iubeşti. Lor li se alătură unica, mereu surprinzătoarea şi spontana Maia Morgenstern. Rare sunt aceste trăiri, când simţi fiecare cuvânt dedicat, parcă, ţie. Şi mult îţi va trebui să te desprinzi de starea creată pentru că ea şi-a făcut loc în suflet şi va putea fi înlocuită doar de o altă întâlnire. Pentru o clipă pasărea fericirii se aşează deasupra inimilor noastre şi zboară”, declară organizatorii.
Medeea Marinescu este cunoscută pentru rolul principal, Mirabela, din filmul „Maria Mirabela” (1981) al lui Ion Popescu Gopo şi al Nataliei Bodiul, deşi a debutat la vârsta de doar 3 ani în filmul „Iarna bobocilor”, regizat de Mircea Moldovan. În 1996 a absolvit Academia de Teatru şi Film Bucureşti, clasa profesorului Florin Zamfirescu şi a jucat până astăzi în multiple piese, alături de actori renumiţi din România, şi în 18 filme.
Marius Manole a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi în 2001, secţia Actorie, la clasa profesor Emil Coşeriu şi Cornelia Gheorghe, iar între 2002 şi 2003 a urmat cursurile Secţiei de Coregrafie de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. De asemenea, a participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante Andrei Șerban, la Horezu şi la New York, atelier realizat de ICR New York cu sprijinul ICR Bucureşti, în 2009.
Maia Morgenstern s-a născut în Bucureşti într-o familie evreiască, a studiat la Academia de Teatru şi Film între 1981 şi 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988, după care a apărut pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, ca mai târziu să se alăture trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din „Îngerul albastru” (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard”. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Patimile lui Hristos”.
Mai sunt disponibile doar 31 de bilete la spectacol, iar preţul lor este de 80 (rândurile 15, 16 şi 17) şi 100 (rândurile 24 şi 25), şi pot fi procurate de la agenţia de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau