Turneul actorilor independenţi a ajuns la Iaşi
Dimensiune font:
Început în forţă la Cluj-Napoca, proiectul IndependNet – reţeaua teatrelor independente – continuă, în luna octombrie, la „FiX”-ul ieşean.
Teatru FiX primeşte „în vizită” trei spectacole ale teatrelor independente partenere din Cluj şi Timişoara, în cadrul unui proiect prin care se doreşte familiarizarea publicului din ţară cu diferite organizaţii teatrale care nu sunt subvenţionate de la bugetul de stat.
După ce, la sfârşitul săptămânii, Auăleu Teatru din Timişoara a jucat la FiX „Casa din copac”, publicul ieşean este invitat să vadă producţii reprezentative ale trupelor Váróterem Projekt şi Reactor de creaţie şi experiment, din Cluj-Napoca, într-un schimb cultural care reprezintă o mostră din ceea ce se întâmplă pe scena independentă din România. Deşi abordează teme şi subiecte diferite, toate trei au în comun apropierea de public şi inspirarea din unele preocupări şi interese reale ale artiştilor implicaţi, preocupări pe care le întâlnesc adesea şi în rândul publicului lor.
Astăzi, de la ora 19.00, trupa Váróterem Projekt din Cluj-Napoca prezintă „Zero”, un spectacol în regia lui Bálint Botos, care semnează şi scenariul, pe baza textelor lui David Foster Wallace, William S. Burroughs şi Allen Ginsberg.
„Zero” se doreşte a fi furnizor de motive de reflexie. Iată doar câteva din replicile la care veţi rămâne cu gândul, măcar că va trebui să fiţi atenţi la subtitrare, pentru că spectacolul se joacă în limba maghiară:
- „Aş putea să muncesc opt ore ca un sclav, dar nu. Pe naiba. Eu sunt liber. M-am blocat ca un c*, asta-i adevărat. De fapt sunt paralizat din cauza groazei, dar cine a zis că libertatea e un lucru uşor”?
- „Nu marfa o vinzi clientului, ci clientul mărfii”
- „Când sarcina zilnică de a ne avânta spre zidul de sticlă nu mai poate fi îndeplinită, când totul e într-o ordine insuportabilă, când nu ne putem trezi din coşmaruri, atunci ne vom prăji precum cartofii în spuză”.
Duminică, 18 octombrie, ora 19.00, la FiX, independenţii de la Reactor de creaţie şi experiment vor juca „În 4D”, cu Oana Mardare, Raluca Mara, Valentin Oncu, Doru Taloş. Regia este semnată de Ovidiu Caiţa, iar textul, de Alexa Băcanu. „În 4D urmăreşte modul în care patru personaje îşi creează şi interpretează viaţa şi relaţiile prin prisma filmelor preferate. Realizând mai mult sau mai puţin ce li se întâmplă, ele se îndrăgostesc, se despart şi se urăsc, adoptând roluri care sunt imitaţii ale altor roluri, produse străine ale unor autori necunoscuţi, care devin însă formatoare de percepţii, concepţii şi prejudecăţi”.
Proiectul IndependNet funcţionează ca o formă de organizare minimală a companiilor şi teatrelor independente din ţară, în cadrul căreia se vor încuraja colaborările de orice fel, de la schimburi de spectacole sau artişti la dezvoltarea de proiecte împreună. Prin facilitarea unor interacţiuni şi a unor schimburi de idei, urmărim creşterea nivelului artistic al spectacolelor independente, precum şi creşterea vizibilităţii acestora. Scopul principal este acela de a de a ne cunoaşte, de a comunica şi a ne sprijini reciproc, de a câştiga împreună un public şi parteneri noi.
Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, şi constă dintr-un schimb de spectacole între cei şase membri ai reţelei, care vor fi găzduiţi de colegi de reţea din alte oraşe. Gina POPA
„IndependNET” este o reţea a companiilor şi teatrelor independente din România, o platformă de comunicare şi un mod de a ajunge la un public mai numeros şi mai divers, prin expunere reciprocă. Momentan, din reţea fac parte şase membri: Váróterem Projekt şi Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca, Teatru Fix din Iaşi, Auăleu Teatru din Timişoara, Godot Teatru şi unteatru din Bucureşti. Detalii, pe www.independnet.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau