Ultima luare de poziţie a lui Constantin Simirad
Dimensiune font:
Ieri, 20 aprilie, Biblioteca Centrală Universitară a găzduit cea de-a 72-a întâlnire a clubului Junimea-Scriptor. Constantin Simirad şi-a lansat cel mai nou volum, intitulat „Acta est fabula”, în prezenţa criticului literar Ioan Holban.
Zicala „o carte cât o viaţă de om” s-a împlinit ieri, 20 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU) din Iaşi, în cadrul întâlnirii cu numărul 72 a Clubului Junimea Scriptor, unde a fost lansat cel mai nou volum semnat de Constantin Simirad, intitulat „Acta est fabula”. Titlul cărţii este tradus drept „Povestea s-a sfârşit, aplaudaţi!”, iar autorul acesteia a mărturisit că titlul face referire la propria persoană. „Pentru mine, jocul s-a sfârşit, pentru că eu, tot ce am avut de spus în politică, am spus”, a declarat Constantin Simirad.
Sala „B. P. Hasdeu” a găzduit, alături de autor, experienţe ale vieţii politice din Iaşi şi din România, acumulate în anii de conducere a oraşului celor şapte coline. Criticul literar Ioan Holban a fost cel care a prezentat volumul şi a spus despre aceasta că, „într-o bună măsură, cartea este una amară”. „Abordează nişte teme foarte întâlnite în anii '90. Totuşi, la toate problemele, Constantin Simirad are o alternativă şi anume, revenirea la credinţă. El spune că şi-a regăsit liniştea în zgomotul clopotelor de la Mitropolie”, spune criticul literar.
„Politica românească suferă de un fel de gripă porcină”
Constantin Simirad a mărturisit că volumul de faţă a fost scris pentru a lăsa un anumit punct de vedere generaţiilor ce vor urma despre politica din România de astăzi. „Eu am avut o sete să citesc gânduri ale unor primari care au avut un contact extrem de profund cu oraşul Iaşi, iar istoricul scris de către alţii nu era tot una cu istoricul relatat de către oamenii de la conducere. Atunci mi-am dorit să fac o colecţie de multiple luări de poziţie în mai multe probleme cu care ne-am confruntat noi, românii, după '89. Mi-am dorit ca aceasta să fie o ultimă luare de poziţie din partea mea, pentru că nu am siguranţa prelungirii suficientă a unei minţi clare, capabilă să facă analize, capabilă să facă o anumită privire obiectivă şi cât de cât mai aproape de adevăr”, a precizat Constantin Simirad, care a adăugat că următoarele cărţi, dacă vor mai exista, vor fi despre călătoriile sale, cărţi care, spune el, nu l-ar solicita prea mult la redactare.
Volumul lansat ieri conţine mărturisiri, cu nume fictive şi reale în unele cazuri, despre evenimente pe care fostul edil al Iaşului le-a trăit în mandatele de administraţie publică, iar criticul literar Ioan Holban a ţinut să citeze o frază din carte, care spune că „politica românească are un fel de gripă porcină, dar porcină rău de tot!”.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau