Ultimele spectacole ale stagiunii 2015 - 2016
Dimensiune font:
* luna iunie aduce ultimele spectacole ale Operei ieşene * reprezentanţii instituţiei de cultură maşteaptă un public cât mai numeros la spectacolele stagiunii care se încheie * din luna august, încep repetiţiile pentru primul spectacol al stagiunii viitoare
Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) intră pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru ultimele spectacole ale acestei stagiuni. După un succes admirabil în rândul iubitorilor de arta dansului şi a muzicii, reprezentanţii Operei ieşene se declară mulţumiţi de faptul că din ce în ce mai mulţi oameni răspund pozitiv invitaţiei la Operă. „Suntem aproape de finalul stagiunii şi ne declarăm extrem de mulţumiţi de faptul că am avut alături de noi publicul de care ne bucurăm de fiecare dată. La toate spectacolele, din fiecare stagiune, se epuizează în timp record toate biletele şi se suplimentează locurile. Acest lucru ne demonstrează că publicul nostru este în mod constant numeros şi că apreciază munca depusă de colectivul Operei ieşene”, a declarat Roxana Caraiman, PR-ul instituţiei.
Ce putem vedea
Ieri seară a avut loc ultima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, un spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău. Regia şi coregrafia au fost semnate de Ileana Iliescu, fosta prim-balerină a Operei din Bucureşti, Artist Emerit şi beneficiara Premiului de Excelenţă al Galei Premiilor Operelor Naţionale (GPON) 2015, iar dirijorul orchestrei a fost Traian Ichim care a primit Premiul pentru cel mai bun dirijor al stagiunii 2014 – 2015.
Puteţi citi şi: Balerina Ileana Iliescu: „Orice balerină îşi doreşte să joace «Lacul lebedelor»”
Ultimele spectacole ale ONRI se vor desfăşura weekend-ul care urmează, în perioada 10 – 12 iunie, de la orele 18.30, după cum urmează: 10 iunie, spectacolul „Carmen” de Georges Bizet, în regia lui Karel Drgàč, realizat cu ajutorul coregrafului din Madrid Carlos Vilán şi a dirijorului Cirpian Teodoraşcu din Bucureşti; 11 iunie, spectacolul lunar „Opera în recital” la Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, unde timp de aproape două ore, publicul va fi încântat de interpretările soliştilor Operei ieşene, acompaniaţi de Adina Alupei şi Mădălina Pacu. Ultima seară din această stagiune se va încheia pe 12 iunie cu spectacolul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers în regia Mihaelei Bogdan, sub bagheta magică a dirijorului Cristian Oroşanu.
„Avem planuri mari pentru stagiunea următoare, dar toate vor fi dezvăluite la momentul potrivit. Ce pot spune este că vom deschide stagiunea 2016 - 2017 cu opereta «Văduva veselă» în regia maestrului Andrei Şerban. Regizorul va începe repetiţiile pentru acest spectacol în luna august” - Roxana Caraiman.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau